Cutremur în România, în puterea nopții. Țara noastră, marcată de un număr record de mișcări seismice în septembrie

foto: commons.wikimedia.org

Un nou cutremur s-a înregistrat, miercuri spre joi noapte, în zona seismică Vrancea, conform anunțului făcut de meteorologi. Mișcarea seismică a avut loc la ora 01.29.

Potrivit primelor informaţii oferite de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), seismul s-a produs la ora 01:29, în Vrancea.

Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 77 kilometri şi a avut o magnitudine de 3 grade. Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 82km E de Brasov, 89km S de Bacau, 104km NE de Ploiesti, 115km V de Galati, 119km NV de Braila, 155km N de Bucuresti, 170km SV de Iasi, 173km NE de Pitesti, 193km E de Sibiu, 218km SV de Chisinau.

În luna septembrie, în țara noastră au avut loc 15 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,2.

Cel mai mare seism din acest an s-a produs în data de 16 ianuarie 2022 şi a avut magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter. Mişcarea tectonică a fost resimţită şi în Bucureşti.

„Menționez că aceste cutremure sunt exprimate în magnitudine locală, deci nu sunt cutremure care să ne pună probleme. Și adâncimea la care s-au produs este diferită și distanța este considerabilă, deci nu ne punem probleme de iminență a unui cutremur. Avem multe astzfel de cutremure pe an”, explica seismologul Mihai Diaconescu.

Explicațiile date de Gheorghe Mărmureanu

„Eu m-am ocupat de toate cutremurele care au fost după 1700. În România au fost cutremure mari, în 1738, 1838, 1940. Următorul mare cutremur ar fi peste 100 de ani. A mai fost şi un alt cutremur foarte mare şi adânc, în 1802. S-a simţit puternic, de la Moscova până la Cairo, în Egipt şi nu a murit nimeni. Aici a fost marea curiozitate. A fost chiar de ziua Sfintei Parascheva. În Bucureşti, aproape toate bisericile au fost căzute la pământ. Cutremurul din 1977 a fost unul mare şi nu intră în statistica normală, dar trebuie să ştim un singur lucru, pentru că el este o urmare din cauza cutremurului din 1940, care a fost foarte mare. Toate marile clădiri din Bucureşti au fost puternic afectate”, afirma și Gheorghe Mărmureanu.