Un nou cutremur a avut loc, duminică dimineață, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor: 48km NV de Focsani, 65km E de Sfantu-Gheorghe și la 77km S de Bacau. Conform INPF, acesta a fost înregistrat la 84km E de Brasov, 84km N de Buzau și 88km SV de Barlad.
Cutremur în zona seismică Vrancea
Încă un cutremur a avut loc în zona seismică Vrancea. Inițial, Institutului Național pentru Fizica Pământului a anunțat că seismul a avut magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter. Ulterior, INFP a transmis că magnitudinea a fost de 3,6 grade pe Richter.
„În ziua de 14 Aprilie 2024, la ora 10:02:49 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6,la adâncimea de 90.0 km.”, se arată pe site-ul oficial al INFP.
Unde a fost resimțit
Epicentul cutremurului a fost la 32km NV de Focsani, 73km N de Buzau, 79km E de Sfantu-Gheorghe, 82km SV de Barlad, 84km S de Bacau, 94km E de Brasov, anunță INFP.
Cu o intensitate scăzută, seismul nu a fost resimțit în localitățile din zonă. Echipa Institului de Fizică a Pământului continuă să monitorizeze activitatea seismică din zona Vrancei.
Cutremur în România
În ultimele două săptămâni, în România s-au înregistrat nu mai puțij 19 cutremure. Aceste seisme au avut magnitudini cuprinse între 2,2 şi 3,9 grade pe scara Richter. Cea mai mare mișcare tectonică recentă avut loc anul trecut, în județul Gorj.
Potrivit specialiștilor, cutremurul din Gorj, precum și replicile înregistrate în urma acestuia au avut legătură cu seismul puternic din Turcia, care a avut loc pe 6 februarie 2023. Energia acestei mișcări tectonice a fost uriașă, iar aceasta s-a propagat pe planul de subducţie al plăcii africane, sub placa est-europeană.
„De pe teritoriul României s-au remarcat staţiile seismice din sudul Carpaţilor Meridionali, respectiv la sud de Târgu Cărbuneşti, în care arată foarte clar că Vrancea nu a fost influenţată, ci această zonă, Vrancea a fost influenţată de cutremurul de 7,5, care a fost după cel de 7,8 (din Turcia- n.red.).”, a explicat recent Mihai Diaconescu, specialist al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).