Un instructor auto care l-a observat duminică pe şeful Serviciului de Înmatriculări şi Permise Auto Iaşi, Vasile Zacornea, plecând de la o terasă din oraș, a sunat la 112 cerând ca o patrulă de poliţie să îl oprească în trafic şi să îl testeze cu alcooltestul.
Raul Neneștean, instructor auto şi consilier în cadrul Primăriei Ciurea l-ar fi văzut pe comisarul Zacornea la o terasă din zona Dacia apoi după ce acesta s-a urcat la volan, a sunat la 112 şi l-a urmărit în trafic, dirijând patrula de poliţie spre traseul pe unde conducea comisarul de poliţie, spre domiciliu. Poliţiştii l-au interceptat pe Zacornea la intersecţia dintre Tudor Vladimirescu şi bulevardul Primăverii.
„În seara aceasta (n.r.-duminica 11 octombrie) şeful serviciului DRPCIV Iaşi, după ce a consumat băuturi alcoolice în Dacia, la o terasă, s-a urcat în maşina instituţiei şi a plecat la volan! Am anunţat poliţia rutieră prin apel la 112 şi am plecat în urmărirea dumnealui. Domnii de la poliţia rutieră au reuşit să-l oprească la timp înainte să producă un eveniment rutier în apropiere de bulevardul Tudor Vladimirescu. A suflat în fiolă rezultatul fiind 0,11. Este inadmisibil ca şeful unei instituţii de stat, care este plătit din banii noştri să se plimbe cu maşina instituţiei la «crâşmă», iar după aceea să se urce beat la volan! Cer public demisia domnului comisar şef Zacornea Vasile!”, a scris aseară Neneştean, pe o reţea de socializare.
Comisarul spune că la mijloc este o răzbunare, el fiind pândit de către instructor. „Aşa este la noi. Nu am nimic de ascuns, la terasă am băut cidru, nu alcool. Nu credeam că de la trei sticle de cidru, voi fi afectat, nici prin cap nu mi-a trecut”, a declarat Zacornea, potrivit ziaruldeiasi.ro. Acesta s-a ales cu o sancţiune, deoarece alcoolemia găsită la acesta este contravenţie.
Codul Rutier aflat în prezent în vigoare prevede că toţi şoferii depistaţi cu o alcoolemie de până la 0,40 mg/ litru alcool pur în aerul expirat să primească suspendarea permisului timp de şase luni şi o amendă care poate varia de la 21 la 50 de puncte. Mai mult, dacă depăşiţi această limită, încep şi problemele penale. Astfel, dacă alcoolemia este mai mare de 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat şoferii riscă între unu şi cinci ani de închisoare sau pot primi o amendă penală usturătoare.