UPDATE:  Conform Agerpres, care a citat Reuters, cutremurul a avut loc în apropierea oraşului Ridgecrest, la marginea Parcului Naţional Death Valley, la 202 kilometri distanţă de Los Angeles.„Au fost declanşate incendii, avem scurgeri de gaze, avem persoane rănite, oameni care au rămas fără curent. Încercăm să facem faţă cât de bine putem", a declarat primarul din Ridgecrest, Peggy Breeden.

Alţi oficiali au declarat că nu se cunoaşte încă amploarea pagubelor materiale sau a persoanelor rănite, dar că nu au fost raportate victime până la ora transmiterii acestor informaţii.

Seismul de vineri a fost cel mai puternic din sudul Californiei după cutremurul de 7,1 produs în Deşertul Mojave, în apropiere bazei militare din Twentynine Palms, în 1999, a precizat Lucy Jones, seismolog în cadrul Institutului de Tehnologie din California (CalTech).

Departamentul de pompieri din comitatul San Bernadino a anunţat că unele imobile au suferit avarii în urma cutremurului de vineri, iar o persoană a fost rănită uşor.

"Casele s-au zguduit, au apărut fisuri în fundaţii, unii pereţi de susţinere s-au prăbuşit", a precizat departamentul pe Twitter. "O persoană a fost rănită uşor şi primeşte îngrijiri din partea pompierilor. Până în prezent, nu au existat situaţii la care să nu se poată interveni".

Luke Smith, patronul unui bar sportiv din Ridgecrest, a declarat telefonic pentru Reuters că seismul de vineri a zguduit dalele de pe plafonul interior, producând câteva avarii barului şi dărâmând sticle. Trei clienţi se aflau la acea oră în bar, dar niciunul nu a fost rănit.

Mai multe replici s-au produs în zona deşertică din sudul Californiei după seismul cu magnitudinea de 6,4 înregistrat joi dimineaţă în apropiere de Ridgecrest. Potrivit seismologului Lucy Jones, acest cutremur a fost un precursor al celui de vineri cu magnitudinea 7,1. În urma seismului de joi, au fost înregistrate câteva persoane rănite, iar două locuinţe au fost cuprinse de incendii în urma avariilor la conductele de gaze, au precizat oficialii.

Linia feroviară Metrolink a anunţat pe Twitter că şi-a sistat pentru moment activitatea în Los Angeles, oraş cu patru milioane de locuitori, în urma cutremurului de vineri.

Potrivit USGS, seismul de vineri a eliberat de opt ori mai multă energie decât cel de joi, care a zguduit clădiri şi a speriat locuitorii din sudul Californiei pe când aceştia se pregăteau să sărbătorească Ziua Independenţei pe 4 iulie.

Potrivit unor estimări iniţiale, forţa seismului de vineri a fost considerată de 11 ori mai mare decât cutremurul produs cu o zi înainte.

Cel mai recent cutremur distructiv produs în sudul Californiei a avut magnitudinea 6,7 şi a avut loc în Northridge, în 1994, provocând moartea a 57 de persoane şi pagube materiale în valoare de miliarde de dolari.

Deşi cutremurul de vineri a eliberat o energie mult mai mare în comparaţie cu seismul din Northridge, pagubele estimate potrivit primelor informaţii sunt mai mici întrucât epicentrul a fost într-o regiune izolată, slab populată.

Cu toate acestea, seismul a fost resimţit pe o suprafaţă vastă, până în oraşul El Segundo de pe coasta pacifică, din apropierea Aeroportului Internaţional din Los Angeles, iar la est, până în Las Vegas. 

Ştirea iniţială: Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade a lovit sudul Californiei în noaptea de vineri – al doilea lângă orașul Ridgecrest în mai puțin de două zile, transmite CNN.

L.A. Times a anunțat o magnitudine mai mare, de 7,1 pe scara Richter.

Ultimul cutremur a avut loc la aproximativ 10 mile nord-est de Ridgecrest, potrivit Institutului geologic american.Se întâmplă la o zi după ce un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade a zguduit joi California, cel mai mare din ultimii  20 de ani. 

Cutremurul de joi a produs mai mult de 1.400 de replici, au spus cercetătorii. Departamentul de pompieri din Los Angeles a publicat de două ori pe site-ul oficial faptul că a fost zgâlțâit puternic, dar nu a fost afectat. 

Unda de șoc a fost simțită până în Las Vegas, la fel cum a fost şi cutremurul înregistrat cu o zi înainte.

Jocul NBA dintre New Orleans Pelicans și New York Knicks din Las Vegas a fost întârziat vineri ca urmare a replicilor cutremurului. 

Nu s-au raportat victime sau pagube materiale semnificative până la această oră. Vă vom ține la curent pe măsură ce apar noi date.

Te-ar putea interesa și: