Cutiile negre ale avionului care a ieşit de pe pista aeroportului din Cluj-Napoca vor fi duse în Franța pentru decodificare

Cutiile negre ale avionului care a ieşit de pe pista aeroportului din Cluj-Napoca vor fi duse în Franța pentru decodificare

Cutiile negre ale avionului Blue Air care a ratat acum două zile aterizarea pe pista Aeroportului Internațional ''Avram Iancu'' vor fi duse pentru decodificare la un laborator specializat din Franța, au declarat pentru Agerpres surse din domeniul siguranței aviației.

Aceleași surse au menționat că este vorba despre două cutii negre care au fost ridicate deja de pe aeronava Blue Air.

Decodificarea cutiilor negre în astfel de incidente nu se face neapărat pentru a stabili vinovații, cât mai ales pentru îmbunătățirea sistemului de siguranță aviatică.

Un avion cu 116 persoane la bord, care efectua o cursă de la București la Barcelona, cu escală la Cluj, a ieșit joi pe de pista Aeroportului Internațional "Avram Iancu" în timpul manevrelor de aterizare. În urma incidentului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a deschis un dosar. O anchetă este derulată şi de Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS).

Ne puteți urmări și pe Google News