Curtea Supremă îl lasă pe Cioacă să plece în străinătate

Poliţistul Cristian Cioacă - suspectat de uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu, dată dispărută de părinţii săi din august 2007 - poate pleca în străinătate, în urma deciziei judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Instanţa supremă a respins recursul procurorilor braşoveni, la decizia prin care Curtea de Apel Braşov a stabilit, în 15 iunie, să i se ridice interdicţia de a părăsii ţara, impusă de magistraţi lui Cioacă.

În susţinerea recursului, Parchetul afirma că dispoziţia judecătorului de ridicare în tot a măsurii liberării provizorii sub control judiciar este "nemaiîntâlnită", reclamând totodată şi conduita acestuia "obedientă faţă de inculpat". Parchetul a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care arată că Cristian Cioacă, "prin avocat, a solicitat judecătorului să constate încetarea de drept a măsurii preventive, care implică interdicţia de a părăsii ţara".

În mod special, Cioacă a solicitat, prin intermediul avocatului, atât instanţei de la Braşov, cât şi celei de la Curtea Supremă de Justiţie să poată pleca din ţară în intervalul 19 iunie - 27 iunie 2009, motivând că vrea să se adreseze, Curţii Europene a Drepturilor Omului, unde vrea să reclame faptul că îi este încălcat dreptul la liberă circulaţie.

Avocata Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) a dispărut de acasă în data de 30 august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007.Anchetatorii braşoveni au luat în calcul varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind soţul femeii, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului. De altfel, instanţa supremă a reţinut infracţiunea de omor atunci când anchetatorii au propus arestarea poliţistului, însă în lipsa cadavrului judecătorii l-au eliberat.

Următorul termen în dosarul violării corespondenţei prin e-mail a avocatei Ghinescu, singurul dosar în care acesta a fost trimis în judecată, a fost stabilit pentru 7 septembrie, dată la care vor fi audiaţi şase martori în acest dosar.

Poliţistul decis să reclame România la Strasbourg

Avocata Maria Vasii, cea care îl reprezintă pe Cristian Cioacă a declarat pentru evz.ro că decizia Curţii Supreme a fost luată în cursul zilei de ieri şi că prin aceasta, poliţistul Cioacă scapă de o imensă corvoadă.

"Instanţa Supremă nu avea cum să nu constate încetarea de drept a măsurii controlului judiciar, dar şi a interdicţiei aplicată acestuia de a părăsi ţara, prin care clientul meu era obligat ca de două ori pe lună să se prezinte la Poliţie. Nu este acuzat de nimic, nu există probe care să-l incrimineze cu ceva, aşa că aceasta măsură era mai mult decât abuzivă", a precizat Vasii.

În altă ordine de idei, Vasii a mai precizat: "Cioacă va putea pleca din ţară, iar primul drum pe care îl face va fi la Strasbourg, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde se va adresa forurilor europene pentru abuzurile comise de procurori împotriva lui. Nu se pune problema să plece în vacanţă, principala lui preocupare este să ceară ajutor instanţelor europene, pentru aş repara imaginea, pe nedrept stricată".