Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia Carpatica Asig faţă de intrarea în insolvenţă
- Ramona Feraru
- 29 octombrie 2016, 09:10
Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia depusă de societatea Carpatica Asig SA, având ca obiect suspendarea efectelor Deciziei nr. 1498/27.07.2016 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
„Prin respectiva decizie, ASF a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Carpatica Asig”, se arată într-un comunicat al ASF.
Decizia Curţii de Apel nu este definitivă, societatea având dreptul să formuleze recurs în termen de cinci zile de la comunicarea sentinţei. Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a hotărât, în şedinţa din data de 27 iulie 2016, retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig SA şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, în temeiul Legii nr. 503/2004 (republicată) şi a Legii nr. 85/2014. Hotărârea Consiliului ASF a avut la bază concluziile Raportului de audit financiar pe 2015 întocmit de firma Mazars, coroborate cu Raportul de evaluare elaborat de Deloitte, precum şi cu Raportul de îndeplinire de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a mandatului de administrator temporar.