Curtea Constituțională amână sesizările președintelui Klaus Iohannis pentru la toamnă

Sursa: Facebook/ Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis a cerut CCR să declare neconstituționale două acte normative. Sesizările vor fi luate în discuție la toamnă. Una vizează o lege privind vânzările de terenuri agricole, iar cealaltă un act normativ care vizează activitatea IMM-urilor.

CCR urmează să discute pe 5 octombrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu legea prin care unităţile administrativ-teritoriale pot achiziţiona simplificat terenuri agricole din extravilan.

Actul normativ, care a fost trimis la promulgare pe 20 iunie, modifică şi se completează Legea nr. 17/2014 în sensul excluderii din sfera de aplicare a acesteia a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, care pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani.

Lege organică

În opinia şefului statului, legea ar fi trebuit adoptată ca lege organică, iar unul dintre efectele sale este că va permite, fără respectarea dreptului de preempţiune, înstrăinarea prin vânzare către orice persoană a categoriilor de terenuri scoase de sub incidenţa legii.

„Întrucât instituie o soluţie legislativă ce derogă de la o lege organică şi intervine tot în domeniul rezervat legii organice, legea criticată a fost calificată ca fiind ordinară, cu încălcarea art. 76 alin. (1), dar şi art. 147 alin. (4) din Constituţie", se explică în sesizarea CCR.

Preşedintele mai susţine că excluderea din sfera de aplicare a Legii nr. 17/2014 a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie reprezintă o modificare a condiţiilor în care cetăţenii străini şi apatrizii vor putea dobândi dreptul de proprietate privată asupra unor astfel de terenuri. Preşedintele Iohannis solicită CCR să admită sesizarea şi să declare legea neconstituţională, în ansamblu, potrivit Agerpres. 

O altă sesizare amânată

O altă sesizare a lui Klaus Iohannis vizează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. CCR va analiza sesizarea în 28 septembrie.

Şeful statului arată în sesizare că OUG nr. 10/2022 a fost adoptată în vederea simplificării modului de realizare a testului IMM, totodată extinzându-se şi sfera programelor naţionale destinate finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii cu două noi programe.

Parlamentul a aprobat OUG nr. 10/2022 cu modificări şi completări, în sensul includerii obligaţiei deputaţilor şi senatorilor de a supune propunerile legislative cu impact asupra mediului de afaceri analizei Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii înainte de transmiterea spre avizare.

Legea a fost transmisă de Parlament, în vederea promulgării, pe 23 iunie. Potrivit şefului statului, soluţia legislativă din acest act normativ contravine regimului constituţional al mandatului reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor, întrucât impune preluarea de către aceştia, atunci când iniţiază o propunere legislativă, a unor soluţii prestabilite, potrivit sursei citate.