Părinții care își cresc copiii singuri sunt așteptați luna viitoare la Timișoara pentru a învăța cum să o facă mai bine. Sociologul Adrian Păscuță, lector universitar și director al Agenției pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, are această inițiativăî. El însuși e divorțat și își crește cei trei copii.
Specialistul spune că numărul divorțiurilor a crescut semnificativ în ultima perioadă. Iar părinții singuri au nevoie de sprijin și informații pentru a se descurca corespunzător.
Întâlnirea părinților singuri de la Timișoara, e un eveniment în care se va discuta despre provocările și prioritățile părinților care își cresc singuri copiii. Evenimentul „Familia monoparentală – provocări și priorități” va avea loc miercuri, 13 februarie 2019, de la ora 18, la Universitatea de Vest Timișoara, în amfiteatrul A01, iar participarea este gratuită. Adrian Pășcuță este moderatorul și cel care vă poate împărtăși din experiența lui pe care a acumulat-o de la divorțul din 2016.
„A urmat o perioadă critică, atât pentru mine cât și pentru copii. Am citit enorm de mult, m-am informat și am urmat cursuri elaborate de profesori de la universități prestigioase. Am pus în practică tot ce am considerat util și am reușit să depășesc momentele cele mai dificile. În perioada de după divorț am interacționat cu o mulțime de părinți singuri și am fost surprins să văd mulțimea de greșeli pe care aceștia o comiteau involuntar. Cursurile și cărțile m-au ajutat să văd mai bine și propriile mele greșeli. În final, toată această experiență teoretică și practică a mai determinat o schimbare”, scrie Adrian Pășcuță pe pagina sa web. Înscrierile se fac aici.
La curs se vor aborda teme precum: sănătatea emoțională și nevoile copiilor cu părinți divorțați, co-parenting după divorț, responsabilitatea și rolurile părinților divorțați, de ce unii părinți dispar după divorț, viața părinților după divorț, alte probleme specifice familiilor monoparentale (aspecte sociale, economice, emoționale etc.).