Cuplurile infertile vor primi bani de la buget pentru fertilizare in vitro
- Iulia Moraru
- 9 noiembrie 2022, 23:04
Programul social de creștere a natalității, în care cuplurile care se luptă cu infertilitatea pot primi 15.000 de lei de la stat, este cu un pas mai aproape de implementare, conform anunțului făcut de Gabriela Firea, actualul ministru al Familiei și Egalității de Șanse. Regulamentul programului social a fost pus în dezbatere publică.
În program se pot înscrie doar cuplurile și femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România și care vor desfășura procedurile pentru obținerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din România.
Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere în program
Potrivit anunțului făcut de ministru vor putea aplica pentru acest program femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani, care au indicație pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist. Până la sfârșitul acestei luni totul va fi pregătit, iar dosarele vor putea fi depuse.
Dosarul trebuie să conțină câteva documente specifice și anume:
- o cerere tip;
- copii ale actelor de identitate;
- o declarație pe proprie răspundere;
- documentul care conține dovada infertilității și indicația medicală pentru FIV;
- adeverința care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate;
- un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.
După ce înscrierile vor fi deschise, solicitanții vor depune online dosarul complet, la adresa cresterenatalitate@mfamilie.gov.ro. Există posibilitatea ca documentele să fie depuse și fizic, la sediul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Cuplurile infertile vor primi 15.000 de lei
Cuplurile sau femeile singure care vor fi eligibile în acest program vor primi 15.000 de lei, bani acordați în două tranșe. Un voucher electronic - card, în valoare de 5.000 de lei și a unui voucher pe hârtie, în valoare de 10.000 de lei.
„Cardul poate fi folosit pentru achiziția tratamentului indicat de specialistul în infertilitate, din farmaciile înscrise în program, iar voucherul va fi folosit doar pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate, în cazul femeilor care au avut un rezultat pozitiv în prima etapă”, potrivit anunțului făcut de Gabriela Firea.
Persoanele interesate trebuie să fie atente, deoarece ele vor fi selectate în ordinea depunerii dosarelor, deci „primul venit, primul servit”.
În acest an există fonduri pentru 2.500 de ajutoare, iar începând de anul viitor se vor deconta 10.000 astfel de proceduri.