Cuplul Merkollande nu a avut nici măcar o lună de miere
- Simona Mătieș
- 24 mai 2012, 23:43
Summitul UE a adus în prim plan diferenţele de viziune între cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, legate de combaterea crizei din Zona euro.
Învestit în funcţia de preşedinte al Franţei în 15 mai, Francois Hollande a intrat într-o dispută directă cu cancelarul german, la doar o săptămână distanţă. Cei doi lideri europeni au păreri diferite despre emiterea de euro-obligaţiuni. Angela Merkel crede că nu este o soluţie pentru creşterea economică, în timp ce Hollande şi-a reiterat sprijinul pentru această idee.
Presa germană nota, ieri, că Germania este exasperată de intransigenţa şi "aroganţa" lui Hollande. În acelaşi timp, însă, ministrul francez al Afacerilor Europene, Bernard Cazeneuve, a spus, ieri, că dezbaterea se referă doar la calendarul de implementare a euro-bondurilor, pentru că "problema nu mai este dacă le vrem sau nu, ci dacă le vrem imediat". Liderii UE vor ca Grecia să rămână în Zona euro, dar să-şi respecte angajamentele asumate, a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la finalul reuniunii informale de la Bruxelles. În paralel, statele europene se pregătesc, în secret, pentru posibila întoarcere a Greciei la drahmă, deşi premierul elen Panagiotis Pikrammenos era optimist şi a precizat că "aproape toate statele UE" au susţinut Grecia. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/OoSnhdPCrII?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> România - trei propuneri
Preşedintele Traian Băsescu a cerut analizarea posibilităţii ca banii de la Banca Europeană pentru Investiţii să nu fie consideraţi componentă a deficitului sau să aibă loc o relaxare a obiectivelor de deficit bugetar, pentru că aceşti bani contribuie la creşterea economică.
De asemenea, Băsescu a solicitat extinderea termenului utilizării fondurilor europene din perioada 2007-2013 până în 2016. O a treia idee s-a referit la posibilitatea de a transfera fonduri comunitare de la un program la altul. "România îşi menţine ţinta aderării la Zona euro în 2015 şi are încredere în construcţia europeană şi în euro, ca monedă a întregii Uniuni Europene", a mai spus preşedintele.