Cei mai buni sportivi din Sectorul 3 vor fi premiați
„Cupa Sectorului 3”, la final! Primăria Sectorului 3 vă invită sâmbătă, 30 septembrie, la ultimul act al celei de-a doua ediții a „Cupei Sectorului 3”, care s-a desfășurat în această săptămână la bazele sportive Vitan și Unirii din Sectorul 3.
„Cupa Sectorului 3”, finalele
Așadar, începând cu ora 16.00, la baza sportivă Vitan (str. Drumeagului nr. 37) se vor desfășura finalele la toate cele patru sporturi incluse în competiție, respectiv fotbal, tenis cu piciorul, tenis de masă și tenis de câmp, după care de la ora 18.00 va urma marea festivitate de premiere a câștigătorilor.
Cei mai buni sportivi ai Sectorului 3 vor fi premiați de fostul jucător de fotbal al generației de aur”, Miodrag Belodedici, dar și de fostul campion european la tenis de câmp, juniori U14, Alexandru Coman și de multipla campioană europeană la tenis de masă, Otilia Bădescu.
Festivitatea de premiere
Cei trei mari sportivi îi vor felicita pe câștigători și vor împărți materiale promoționale cu autografe celor prezenți, dar și invitații la Muzeul Fotbalului.
Pentru cei care iubesc mișcarea, începând cu ora 11.00 până la ora 18.00, sunt pregătite diverse ateliere interactive pentru copii, în care cei mici vor fi inițiați în activități sportive și recreative precum: aerobic, fitness, dansuri, badminton, arte marțiale.
Pentru adulți, va fi prezent și un specialist în nutriție care va oferi consultanță doritorilor, indiferent că practică un sport sau vor doar sfaturi pentru o viață sănătoasă.