Cununa cu lauri americănești e pe „jumi-juma”: Ciucă și Ciolacu

Era inevitabil ca vizita lui Marcel Ciolacu în America să nu se lase și cu un pui de scandal dâmbovițean. Păi, nu asta place românului de niște ani încoace?! Pe bază de scandal, informația ajunge mai repede la receptor și ceva-ceva rămâne în memorie. Politicienii au învățat bine lecția, doar stilul de acțiune îi departajează. Ambasadorul Muraru e politician, nu diplomat, ca să fie clar!

Normal 0

false false false

EN-US X-NONE X-NONE

/* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Tabel Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin-top:0in; mso-para-margin-right:0in; mso-para-margin-bottom:8.0pt; mso-para-margin-left:0in; line-height:107%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:"Calibri",sans-serif; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin; mso-bidi-font-family:"Times New Roman"; mso-bidi-theme-font:minor-bidi; mso-font-kerning:1.0pt; mso-ligatures:standardcontextual;}

Conflictul, acel schimb de replici din interiorul ambasadei României din Washington între ambasadorul Andrei Muraru și premierul Marcel Ciolacu, a dat prilej de vorbe și scriituri. Zile întregi s-a sucit pe toate părțile tupeul ambasadorului Adrian Muraru, „omul lui Iohannis”, care a anunțat asistența prezentă la sosirea premierului că acesta „a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor ambasadei României în SUA la întâlnirile politice din următoarele zile”.

Marcel Ciolacu a părut vizibil enervat, dar replica lui a fost moale, ca un capac pe oală. A spus că ambasadorul n-a avut răbdare, s-a grăbit cu acest gest public făcut în deschiderea vizitei sale, fără o discuție prealabilă. A avut grijă să detaileze după, când l-a asaltat presa.

Circoteca declanșată de Andrei Muraru, ajuns în postul de ambasador în SUA pe filiera politică a președintelui Klaus Iohannis, fără nicio carieră în diplomație, pare ruptă din albumul cu incidente provocate al USR. Valurile făcute de piatra aruncată de Muraru i-au folosit însă și lui Marcel Ciolacu. Presa a scris și a avut știri la fiecare jurnal televizat, toate pornind de la scandal, dar arătând și întâlnirile delegației române și prezentând temele discutate cu partea americană.

Îl menține Iohannis pe Muraru la Washington?

În țară, până și cele mai pro-USR televiziuni au avut tocșouri în care au dezbătut și criticat conflictul provocat de Muraru. Dar invitații și moderatorii au discutat și despre esența vizitei premierului Ciolacu, culmea, la modul pozitiv. Tunurile au fost îndreptate către Cotroceni. Gafa scandaloasă, lipsa de diplomație a ambasadorului Adrian Muraru a fost pusă pe seama președintelui Iohannis, căzut în dizgrația totală a celor care l-au susținut în ultimii 9 ani.

În opinia mea, vom înțelege exact ce s-a petrecut cu acest pui de scandal, îndopat rapid ca să se transforme în conflict între palate, abia după ce vom afla ce măsură ia președintele Iohannis. Îl menține pe Muraru la Washington sau îl cheamă de la post, așa cum a spus răspicat premierul că s-ar impune? Și-au dat mâna Iohannis cu Ciolacu și ambasadorul a căzut ca musca-n lapte?

Lucrurile serioase ale acestei vizite nu trebuie ignorate. E vorba despre vize și despre Apărare. Au fost întâlniri la nivel înalt cu discuții pe teme de securitate şi achiziţia de avioane F16 a căror mentenanţă şi reparaţii capitale să se facă în România. Asta înseamnă noi locuri de muncă, precum și o recuperare din costurile de cumpărare a aeronavelor. De asemenea, se preconizează înțelegerea ca România să scadă din cota de 2,5 % contribuție pentru NATO prin livrare de armament.

Succesul vizelor trebuie împărțit între Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Cununa cu lauri americănești o reprezintă, însă, pentru români anunțul că vizele pentru SUA vor fi mai ușor de obținut din 2024 și renunțarea la ele din 2025. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, dar de data aceasta s-au făcut pași importanți pentru rezolvarea acestei probleme.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că estimează că România va intra anul viitor în programul Visa Waiver. Încă din prima zi a vizitei la Washington a avut discuţii în acest sens cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin şi cu secretarul de stat Antony Blinken.

"Din ce-am convenit, cred că anul viitor se va face anunţul. Va fi un efort susţinut atât de către partea americană, cât şi de cetăţenii români şi de diaspora din Statele Unite ale Americii, deadline-ul fiind anul 2025, renunţarea la vize. Chiar a fost o discuţie aplicată", a declarat premierul.

Cununa a primit-o Marcel Ciolacu, dar trebuie spus că demersurile pentru renunțarea la vize au fost începute și au obținut un rezultat palpabil de către Nicolae Ciucă, în vremea în care era premier. Includerea României în Programul Visa Waiver a fost unul dintre proiectele cabinetului Ciucă și atât demersurile directe ale premierului, cât și cele diplomatice au condus la o inițiativă legislativă depusă în Congresul american.

Succesul e „jumi-juma”!

După vizita în România, la finalul lunii februarie 2023, când au purtat discuții aplicate cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, senatorii americani Richard Durbin şi Jeanne Shaheen au introdus, în 15 martie, un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver.

Cei doi senatori americani s-au referit la rolul important şi activ pe care România îl are în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, subliniind relaţia apropiată de aliat puternic al Statelor Unite. Ei au apreciat de asemenea sprijinul generos acordat refugiaţilor ucraineni în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei.

Iată că acum, când Marcel Ciolacu e la cârma guvernului de la București a primit un răspuns mai concret despre vize de la secretarul de stat Antony Blinken! Succesul e, așadar, „jumi-juma”! E și acesta un semn că parteneriatul Ciucă-Ciolacu, mereu invocat de cei doi când izbucnesc conflicte între membrii PNL și PSD, chiar funcționează.