Îndrăgita cântăreață Alina Eremia nu a început noul an tocmai în cel mai frumos mod. Aceasta a ajuns de urgență pe patul de spital.
Alina Eremia a suferit o intervenție chirurgicală chiar de Bobotează, pe data de 6 ianuarie. Artista a fost operată la nas, după ce a ajuns la urgențe cu dureri grave şi nu mai putea respira. Cel care i-a fost alături a fost chiar iubitul acesteia, Edi, care a însoțit-o. Acesta nu s-a dezlipit de ea niciun moment.
Potrivit cadrelor medicale, Alina a ajuns la spital cu un caz grav de deviație de sept, obstrucționare nazală, având nevoie urgentă de operație. O amânare a acestei intervenții ar fi putut cauza probleme grave, precum o proastă oxigenare a creierului și a inimii.
Problemele de sănătate ale Alinei Eremia nu sunt recente. Cântăreața nu putea să mai respire de ani buni prin nara dreaptă, ba chiar a ajuns să fie dependentă de picăturile nazale.
În ultima perioadă, artista se trezea nopțile. Dependența de picăturile de nas o făcea să nu poată urca pe scenă fără tratament. Dacă nu s-ar fi acționat la timp, arista risca să își afecteze corzile vocale, informează România Tv.