E oficial! Putem cumpăra vechime în muncă până la 31 decembrie

E oficial! Putem cumpăra vechime în muncă până la 31 decembrie

În Monitorul Oficial nr.288/24 aprilie 2017 a fost publicată OUG nr.32/2017 pentru modificarea Legii nr.186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii.

Termenul inițial prevăzut de Legea nr. 186/2016 a fost prelungit astfel încât persoanele care doresc să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale o pot face până la data de 31 decembrie 2017. 

Condițiile și procedura încheierii contractelor de asigurare rămân neschimbate. Practic, asigurarea retroactivă poate fi cumpărată pe o perioadă de maximum 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului. Orice persoană, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul au reşedinţa în România, poate încheia contract de asigurare socială dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: 

- nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială; - nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea; - nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

Persoanele interesate pot găsi informațiile necesare pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice, la Activități CNPP/Contribuții/ contribuții facultative. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News