Lista miniștrilor și programul de guvernare au fost depuse sâmbătă la Parlament. Premierul desemnat Nicolae Ciucă crede că Guvernul propus va întruni numărul necesar de voturi. ”Doresc să menționez că programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgență ce trebuie luate pentru a rezolva criza pandemică.” a declarat Ciucă.
Programul de guvernare: cum își propune cabinetul Ciucă să gestioneze criza sanitară. Iată care sunt primele măsuri pe care Guvernul ar urma să le ia după investire.
În primul rând, creșterea continuă a capacității spitalelor de a trata pacienții Covid 19, extinderea numărului de spitale care pot trata pacienți Covid și accelerarea proiectelor finanțate cu bani europeni (POIM).
Alte măsuri de gestionare a crizei sanitare sunt:
- creșterea capacității secțiilor de ATI prin finalizarea dotării cu aparatura necesară și asigurarea personalului medical necesar, inclusiv din afara țării (termen: 2 săptămâni);
- accelerarea și promovarea vaccinării împotriva Covid 19, ca măsură esențială de protejare a sănătății cetățenilor României și de oprire a pandemiei prin generalizarea folosirii certificatului digital, campanii de conștientizare a nevoii de vaccinare și promovare a vaccinării, parteneriat cu personalitățile credibile care pot avea impact pozitiv asupra campaniei (termen 4 saptamani);
- testarea corespunzătoare, mai ales a categoriilor de risc (permanent).
Alte măsuri:
- folosirea pe scară largă a certificatului digital Covid în cât mai multe activități sociale și profesionale (permanent),
- asigurarea de servicii de sănătate atât pacienților Covid, cât și celor non-Covid (permanent),
- coordonarea la nivel european și bilateral pentru accesarea unor mecanisme de sprijin și suport (termen: 2 săptămâni).