Cei doi ruşi au pus la punct nişte cutii mobile, dotate cu paturi în interior, şi care pot fi amplasate în aeroporturi, chiar şi în zonele de îmbarcare. O astfel de cutie a fost deja montată pe Aeroportul Internaţional Sheremetyevo, din Moscova.
"Sleepbox" (cutie de dormit – n.r.) are o lăţime de 1,4 metri şi o lungime de 2 metri, iar în înălţime măsoară 2,3 metri. În interior este montat un pat din spumă, lung de doi metri, a cărui aşternut se schimbă automat. De asemenea, "cutia" este dotată şi cu un spaţiu pentru bagaje, sistem de ventilaţie, WiFi şi LCD.
Călătorii dornici să tragă un pui de somn până la plecarea avionului pot închiria ineditele spaţii de dormit de la jumătate de oră până la câteva ore.
"Călătorim foarte mult şi nu de puţine ori ne-am confruntat cu lipsa somnului şi a intimităţii în aeroporturi. Şi cum suntem de profesie arhitecţi, ne-am gândit la o soluţie", povesteşte arhitectul Mikhail Krymov, cel care a inventat "Sleepbox" împreună cu partenerul său, Alexei Goryainov.
Modelul "expus" pe aeroportul din Moscova este o versiune "hostel", fiind vorba despre două paturi suprapuse cu măsuţe pentru laptopuri ce pot fi pliate.
"Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o metropolă necunoscută, doar pentru câteva ore, şi nu aveţi rezervare la hotel. "Sleepbox" vă oferă posibilitatea de a vă petrece noaptea în siguranţă, fără a cheltui foarte mulţi bani", conchide arhitectul rus.
Potrivit siteului celor doi arhitecţi, anul viitor va fi inaugurat la Moscova primul hostel mobilat exclusiv cu "Sleepbox".                    

<iframe width="425" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/3qxnqy37KPc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>