Sălile de fitness și forță se vor deschide pe 15 iunie, dar antrenamentele se vor desfășura după anumite reguli stricte.
Potrivit anuțului făcut de Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness, intrarea în sala de fitness va fi condiționată de un set de reguli de igienă și distanțare.
Vineri, Ionuț Stroe, ministrul Sportului, a anunțat care sunt regulile de care va trebui să se țină cont în momentul redeschiderii sălilor de fitness.
„Cu siguranță vom avea posibilitatea să ne întoarcem în sălile de sport. Momentul depinde de evoluția pandemiei în țara noastră. Abordarea noastră a fost una graduală în ceea ce privește redeschiderea sportului.
Deschiderea sălilor de fitness este un subiect de impact. În ultima lună, pe această temă, am purtat multe discuții atât reprezentanții acestei industrii, cât și cu cei din INSP și Ministerul Sănătății. Nu vă ascund faptul că în acest moment lucrăm la niște norme care să definească cadrul în care se pot relua activitățile în săli și de asemenea nu vă ascund faptul că sunt îngrijorat de numărul de cazuri raportat ieri (n.r. joi).
Dacă nu se va dovedi că este o creștere a numărului de cazuri, după anumite reguli vom avea posibilitatea să stabilim deschiderea sălilor de fitness. În momentuld e față sunt sute de mii de români care așteaptă acest lucru”, a spus ministrul Stroe, la Digi 24.
Cum va decurge sesiunea de pregătire?
„Masca pe față în regim de efort fizic este un lucru care nu se va impune ca și normă. În schimb, normele pe care va trebui să le respectăm țin de un triaj epidemiologic, de o termometrizare a persoanelor la intrarea în sală, accesul se va face doar în baza unei programări prealabile, numărul persoanelor trebuie să fie limitat la capacitatea sălii și atenție, suprafața sălii se împarte la cei 7 metri pătrați menționați de noi în Ordin, astfel încât să putem afla numărul maxim de persoane care pot folosi aparatele în același timp.
Organizarea spațiului de pregătire sportivă trebuie făcută astfel încât să se mențină distanțarea fizică. Dezinfectarea aparatelor trebuie făcută după fiecare utilizare.
Analizăm într-o primă fază să se redeschidă doar spațiile de aparate de forță, dar nu și cele care sunt folosite pentru regim colectiv, cu clase. Administratorul sălii va dispune aceste norme, el va decide cum își organizează activitatea, cum va satisface interesul tuturor clienților, nu vom impune o limită la resursa timp”, a conchis Ionuț Stroe.
Printre măsurile de siguranță care sunt luate în calcul se află următoarele puncte:
- accesul în sală să se facă doar cu programare prealabilă;
- distanța între sportivi să fie de 4 metri pătrați;
- aparatele de aer condiționat vor fi folosite, însă va fi necesară curățarea filtrelor;
- se recomandă și aerisirea naturală;
- va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor;
- nu va fi permisă folosirea dușurilor;
- în timpul antrenamentului se va lăsa un aparat liber, între două aparate folosite.