Cum va rula în curând varianta de web a Skype

Necesitatea de a instala un add-on software pentru a putea rula varianta de web a serviciului de videochat și mesagerie instant Skype (Skype for Web) va aparține în curând trecutului, relatează DPA.

Potrivit dezvoltatorilor Skype, utilizatorii browser-ului Microsoft Edge vor putea utiliza Skype for Web direct în browser, cu ajutorul tehnologiei Web RealTime Communications (WebRTC), care va fi lansată încă din acest an.

Acest lucru înseamnă că un utilizator va putea folosi un calculator aparținând unui prieten sau angajatorului său pentru a rula Skype for Web, fără a mai fi nevoie de schimbarea configurației calculatorului. La un moment dat, tehnologia WebRTC va permite utilizarea Skype for Web și în browser-ele Firefox și Chrome fără instalarea de plugin-uri suplimentare.

Până în prezent, Skype for Web a necesitat instalarea unui add-on în browser — un mic program suplimentar furnizat de Microsoft — pentru a funcționa în Internet Explorer, Chrome, Safari și Firefox.