Lui Tudor şi lui Nicu legea le interzice să se căsătorească sau să adopte un copil, iar societatea nu le permite nici măcar să se ţină de mână pe stradă. Încearcă totuşi să ducă o viaţă normală.
Se iubesc. O demonstrează nu doar cei patru ani în care au fost împreună, cât privirile moderate, dar drăgăstoase, pe care şi le aruncă peste umbreluţele din sucuri. Dacă s-ar fi aflat în altă ţară decât în România, poate că mâinile lor s-ar fi întâlnit pe masă şi degetele s-ar fi îmbrăţişat într-un gest de tandreţe. Poate că ar fi plecat mână în mână acasă şi când el ar fi făcut o glumă, ea i-ar fi dat un sărut. Ce i-ar împiedica însă să se ţină de mână pe stradă, să-şi strige iubirea în văzul lumii, să-şi cheme părinţii duminica la masă? Doar faptul că ea este tot un el.
Sunt gay şi au o relaţie care în ochii a mai mult de jumătate dintre români este scandaloasă, tot atâţia nu şi i-ar dori ca vecini sau să le fie colegi de muncă, potrivit ultimilor statistici. Ei nu-şi duc însă viaţa după statistici, nu au vecini cu care să-şi bea cafeaua dimineaţa, la locul de muncă nu trebuie să trâmbiţeze despre orientarea lor sexuală şi au învăţat în timp să nu riposteze atunci când capetele se întorc pe stradă după ei şi sunt apostrofaţi cu "poponarilor!". Oricum, ei cred că atitudinea oamenilor s-a mai domolit în timp, nu suficient însă cât să ducă o viaţă normală.
Aşa că, paradoxal, iubirea lor îşi recapătă libertatea între patru pereţi, cu uşa închisă, după ora şase seara, când se întorc de la serviciu. Niciunul dintre ei nu a descoperit însă cum să spargă zăvorul cu care i-a încuiat societatea.
"M-ai lua la o petrecere organizată la muncă?"
O zi normală a lor ar arăta aşa: - Întâi te trezeşti tu, începe cu un zâmbet blând Tudor. - Eu am locuit o perioadă împreună cu ultima mea prietenă cu care şi voiam să mă căsătoresc. Din punctul meu de vedere nu e nicio deosebire între a convieţui cu ea şi a convieţui cu Tudor. - Ba da. Eu sunt dezordonat cum puţine femei sunt. - Ei, lasă, eşti dezordonat, dar nu la asta ne referim. - Îţi spun eu o diferenţă, apostrofează calm Tudor. La tine, când locuiai cu ea, ar fi venit părinţii în vizită. Acum mama ta poate să vină în vizită la noi? Asta e o diferenţă mare. - Viaţa de cuplu are mai multe elemente, nu înseamnă numai noi doi şi atâta. Sunt o mulţime de alte elemente şi relaţii cu exteriorul. Curăţenie în casă, cumpărături, organizare. - De exemplu, eşti invitat cu partenera ta la un picnic sau altceva organizat de la tine de la serviciu, ia zi, mă iei sau nu mă iei? (O tăcere scurtă). Deci, sunt diferenţe de genul ăsta. - O să te iau. -Vorbim când se întâmplă. Eu sigur te iau şi te-am luat, dar eu am altfel de job, unic în România, lucrez chiar cu comunitatea gay. Aşa... Ne trezim dimineaţa, el se trezeşte primul, apoi mă trezesc şi eu după vreo jumătate de oră, el pleacă mai repede ca mine la birou, ne întoarcem pe la vreo şase şi ceva, el vine foarte des să mă ia de la birou pentru că este în drumul nostru spre casă, dacă avem ceva mâncare mâncăm, dacă nu, ne comandăm. - Sau gătim. Înainte găteam mai mult, dar în ultimul an am început să gătim mai puţin. - Poate acum la iarnă o să gătim mai mult, mie nu-mi place iarna şi ies mult mai puţin.
S-au cunoscut pe net
Nicu nu i-a spus părinţilor că e gay, cu atât mai mult cu cât fusese şi pe punctul de a se căsători cu o fată. Tudor a trecut şi printr-o exorcizare şi o tentativă de sinucidere înainte de a-şi spune: "Băi, stai puţin, ce dracu´ faci aici? Eşti un tip mişto, n-ar trebui să te chinui aşa. Fă altceva!". Acum vorbesc relaxat despre experienţele dureroase prin care au trecut şi se gândesc împreună cum să găsească o portiţă să fie acceptată şi normalitatea lor.
Adevărata poveste despre care le place să vorbească, aducându-le un zâmbet pe feţe este despre cum s-au cunoscut. "Spui tu?", pare reţinut Tudor. "E o poveste pe care tot o repetăm şi nouă ne place. Ne-am cunoscut pe internet pe un site de socializare. Eu am fost cu iniţiativa, l-am abordat, n-am avut poze, am intrat în vorbă, am făcut schimb de telefon după vreo două săptămâni şi cam în trei săptămâni am venit la Bucureşti să-l întâlnesc. Ne-am întâlnit, am petrecut un weekend împreună în decembrie şi am revenit în Bucureşti de Revelion", spune calm Nicu. Apoi au călătorit împreună, Nicu s-a mutat în Bucureşti şi au început viaţa în doi. ÎN PRAGUL DISPERĂRII
Exorcizare, sinucidere, acceptare
Înainte să se cunoască, viaţa lor a fost mult mai grea. Incertitudinile, lipsa informaţiilor şi respingerea celorlalţi l-a adus de multe ori pe Tudor în pragul disperării.
"În perioada dinainte de Revoluţie, când aveam 16 ani, nu exista evident niciun fel de sursă de informaţie, nu exista internet, nu existau publicaţii, era ilegal. Am simţit că am tendinţele astea, nu ştiam cum se numeşte asta, nu ştiam ce e de fapt. Ştiam că e o diferenţă între mine şi ceilalţi băieţi din clasă, dar nu ştiam ce e. La un moment dat, tot în adolescenţă, când am putut să numesc chestia asta, am devenit foarte religios, probabil ca o modalitate de a încerca să scap de orientarea mea sexuală. Şi a fost o perioadă în viaţa mea destul de urâtă între 16 şi 22 de ani în care am mers din ce în ce mai rău din punct de vedere emoţional, aveam depresii puternice", îşi aminteşte băiatul.
"Nu ştiam pe nimeni care să fie gay în afară de mine şi au existat foarte puţine persoane cărora am putut să le spun chestia asta, iar acele persoane erau din biserica la care mă duceam şi le ceream ajutor. Am ajuns în Anglia la nişte prieteni de-ai mei evanghelişti, am trecut chiar şi printr-un ritual de exorcizare, nu s-a rezolvat nimic din păcate şi atunci am avut o depresie foarte puternică şi am încercat să mă sinucid", povesteşte Tudor momentul care l-a făcut de fapt să se accepte.
Greul a trecut apoi în momentul în care mijloacele de comunicare s-au înmulţit: "A fost greu, decepţii sentimentale, a fost foarte greu să-ţi găseşti prieteni, greu să-ţi faci contacte în lumea asta. Apoi a apărut internetul, au apărut telefoanele mobile, Messengerul, site-urile de socializare."
Gay la 28 de ani
Pentru Nicu tot internetul a fost principala sursă de informare, mai ales că el şi-a negat partea asta multă vreme. "Eu mi-am acceptat destul de târziu latura gay, în 2006, atunci când am intrat prima oară pe internet şi l-am cunoscut pe Tudor. Până atunci am fost conştient că este ceva în mine care tinde şi spre altceva decât ceea ce se consideră normal. A fost o opţiune personală cum vreau eu să-mi trăiesc viaţa mai departe. După mai multe relaţii cu femei care s-au încheiat din diverse motive, am decis la momentul respectiv să încerc şi cealaltă latură a mea. Mi-am acceptat-o şi atunci a fost momentul în care am intrat pe internet şi am început să caut informaţii", îşi aminteşte tânărul de 32 de ani. A renunţat la ideea de a se căsători cu o fată, lucru pe care şi l-ar fi dorit părinţii săi, pentru a fi ceea ce era dintotdeauna.
"Dacă m-aş fi căsătorit atunci viaţa ar fi fost foarte complicată pentru că să-ţi reprimi o latură sau orice instinct creează un conflict enorm şi eu am trăit o lungă perioadă de timp cu acest conflict, până la 28 de ani. Influenţa părinţilor este destul de mare. Tatăl meu a murit recent şi nu are sens să mai dezbat situaţia dacă i-aş fi spus sau nu tatălui, nu a fost o relaţie atât de apropiată, însă mamei am o oarecare reţinere să-i spun, nu ştiu exact de ce, sunt foarte multe motive. Motivul pe care îl arunc eu tot timpul este că ar suferi foarte mult şi ar fi foarte dezamăgită, nici nu ştiu dacă ar înţelege în totalitate ce înseamnă şi de ce am decis aşa", mai spune Nicu.
Faţă în faţă cu părinţii
Părinţii lui Tudor ştiu că e gay, dar asta nu înseamnă că a fost uşor. După o călătorie în străinătate, a hotărât să nu mai trăiască cu secretul ăsta care-l măcina zilnic.
"Am vrut să merg la un bar gay să văd cum este, în Edinburgh, în Scoţia şi am experimentat o senzaţie clară de libertate. Poţi să stai la o terasă într-un bar gay despre care lumea ştie că este bar gay şi nimeni nu are nicio problemă. Chestia asta m-a zdruncinat şi m-am întors în România cu dorinţa de a face ceva, de a schimba ceva la vremea respectivă, când oamenii erau aruncaţi în închisoare şi de a rezolva problema cu familia mea, de a nu le mai ascunde asta. Am avut gândul ăsta în cap ceva vreme, aşteptând să se ivească o ocazie care a fost până la urmă un accident pentru că mama mea a provocat o discuţie, iar eu am crezut că ea şi-a dat seama despre mine şi i-am spus: «A, deci ţi-ai dat seama că sunt gay»", povesteşte tânărul.
Mama sa a ascultat tot şi după ce s-a gândit că fiul ei "nu a cunoscut fata potrivită", l-a trimis pe Tudor la psiholog. A acceptat apoi certitudinea şi nu a mai spus nimic.
Cum să-i spună mamei
Acum, Tudor şi Nicu merg în vizită la Braşov la părinţi. "Maică-mea îl place foarte tare, l-a adoptat perfect, suntem ca un cuplu acceptat, aşa cum şi fratele meu şi familia lui sunt acceptaţi". "Mi se pare un lucru fantastic ori de câte ori mă duc acolo, n-am nici cea mai mică strângere de inimă, mă simt complet relaxat, mai bine decât la mine acasă, cu mama. La mine sunt mereu în gardă, dar acolo sunt complet relaxat şi n-am niciun motiv de presiune de niciun fel", completează Nicu.
De ce a fost mai uşor cu părinţii lui Tudor decât cu cei ai lui Nicu, se întreabă şi ei. "Eu şi cu Nicu suntem oameni funcţionali în societate, avem joburi OK, suntem independenţi, dar nu avem relaţii extrem de strânse în familie, nu vorbim în fiecare zi, dar ne susţinem unii pe ceilalţi şi avem o relaţie de familie bună. Părinţii meu au citit enorm la viaţa lor, au şi călătorit în străinătate chiar şi în timpul lui Ceauşescu şi şi-au mai lărgit orizonturile şi de aceea a fost mai uşor", crede Tudor.
Nicu încă se mai frământă dacă să-i spună mamei: "În ultima perioadă m-am gândit foarte serios să-i spun, dar au fost diverse probleme de familie şi am tot amânat amânat momentul şi e drept, nici nu sunt hotărât 100% şi îmi trebuie şi puţin curaj. Tot timpul mă gândesc că mama e mai vulnerabilă şi oricum îi spun mai voalat, oricum informaţia ajunge la ea şi cred că ar suferi foarte mult". La serviciu nu au avut probleme.
Tudor lucrează pentru comunitatea gay, iar Nicu în domeniul resurselor umane. "Eu de exemplu nu mă duc undeva să trâmbiţez: "sunt gay, trebuie să mă acceptaţi", mă duc ca un om normal şi-mi văd de treabă. De exemplu, la serviciu, îmi văd de treabă, las omul să mă cunoască, dacă are suspiciuni, bine. Nici nu încerc să le combat, dar nici nu spun frontal. Poate sunt norocos, nu ştiu", spune Nicu.
REACŢII
"Bă, voi sunteţi poponari?!"
Dar când termină de făcut cumpărăturile, de gătit, de călători, într-un moment când sunt doar ei şi se privesc ca într-o oglindă, se gândesc dacă ar fi fost mai uşor în altă ţară.
"Sunt foarte multe lucruri care îmi lipsesc. Poate nu ar fi trebuit să trecem amândoi prin drumul ăsta greu pe care l-am avut amândoi, nu neapărat ca şi cuplu, dar fiecare, ca poveste. Au fost chestii dureroase prin care am trecut amândoi, până să ne acceptăm pe noi înşine şi poate n-ar fi trebuit să trecem prin asta. Oamenii heterosexuali nu trebuie să se accepte pe ei înşişi, nu trebuie să le spună părinţilor şi să le fie frică de relaţia cu aceştia, nu trebuie să se teamă când abordează pe cineva de care sunt interesaţi, dacă nu-mi împărtăşeşte opţiunea şi îmi mai dă şi una sau spune la alţii", spune Tudor.
Nu s-a întâmplat să fie agresaţi pe stradă, cum li s-a întâmplat multor prieteni, dar au avut de îndurat priviri sau vorbe urâte. "Cel mai bun prieten al nostru vara aceasta a fost urmărit cam jumătate de oră pe Lipscani, el cu prietenii lui, de o ceată de băieţi de cartier care i-au hărţuit, au strigat şi i-au înjurat, până când s-au refugiat într-un magazin. Din fericire nu am păţit-o niciodată personal, bine, ne-am mai pâsâit oameni pe stradă: "Bă, voi sunteţi poponari?!". Ţii minte...", mai spune acesta.
Ce-şi doresc
Majoritatea persoanelor gay din România trăiesc în faţa calculatorului conectat la Internet. Cei mai în vârstă încă ştiu puţinele locuri de întâlnire: câteva plaje şi parcuri din toată ţara. Singurele drepturi îngrădite în România pentru comunitatea gay sunt la căsătorie şi adopţie. Atât Tudor şi Nicu simt acum, la începutul relaţiei lor, că mai pot sta poate cinci - zece ani fără aceste drepturi. E altceva care nu-i lasă să trăiască cum trebuie. Nu se pot opri în a se întreba cât va mai dura până când vor fi acceptaţi cu adevărat. "Am vrea să ajungem să ne putem ţine de mână sau să ne sărutăm odată pe stradă. Atunci când simt nevoia să-mi arăt afecţiunea faţă de el şi simt asta ca orice persoană care este într-un cuplu şi are sentimente faţă de un partener, mă cenzurez. În primul rând este cenzură, nu din frică că aş putea fi luat la cafteală pe Dorobanţi, dar gestul meu ar fi prea vizibil, mai vizibil decât mi-aş dori. Când trece un cuplu heterosexual pe stradă şi se iau de mână nu se uită nimeni la ei, simt că după noi s-ar întoarce lumea şi atunci nu mai vreau s-o fac. Şi mi se întâmplă de fiecare dată când simt nevoia să-l ating în public".