Cum spionează chinezii companiile franceze

Cum spionează chinezii companiile franceze

Mai multe rapoarte întocmite de serviciile franceze de securitate, ajunse în posesia cotidianului Le Parisien, avertizează asupra spionajului industrial la scară largă practicat de China în Franţa, dezvăluind chiar şi metodele ingenioase utilizate de agenţii comunişti pentru a pune mâna pe informaţiile vânate.

Dezvăluirile, preluate de cotidianul britanic The Guardian, vin la doar câteva săptămâni după ce trei directori ai companiei franceze Renault au fost demişi sub acuzaţia că au divulgat unor indivizi chinezi detalii tehnice despre un automobil electric în stadiu de proiect.

Documentele redactate de serviciile de informaţii subliniază că statul comunist este interesat de toate sectoarele economiei franceze şi avertizează că Beijingul reprezintă o ameninţare uriaşă şi pentru America în privinţa spionajului industrial.

Rapoartele detaliază şi metodele, de la cele mai banale la cele mai ingenioase, la care recurg agenţii chinezi pentru a intra în posesia informaţiilor dorite. Serviciile franceze avertizează că cei mai expuşi sunt directorii căsătoriţi de companii franceze care, atunci când se deplasează în China în interes de serviciu, sunt ispitiţi cu prostituate pentru a fi ulterior şantajaţi.

O altă metodă este atragerea persoanelor cu funcţii importante în firmele franceze la interviuri fictive în care acestea sunt chestionate despre slujba lor curentă. Metodele se diversifică apoi. Un om de afaceri chinez, invitat să viziteze o fabrică din Franţa, şi-a înmuiat cravata într-un recipient cu un lichid, neidentificat de experţii francezi în securitate, pentru a putea lua cu el o mostră, se mai arată în raportele menţionate. Alţi chinezi folosesc pantofi cu talpă specială astfel încât să poată strânge de pe jos diferite resturi de materiale a căror compoziţie să o verifice ulterior.

În unele cazuri, francezii s-au lăsat mult prea uşor păcăliţi. După ce guvernul chinez şi-a exprimat intenţia de a cumpăra mai multe garnituri de TGV (tren de mare viteză), inginerii francezi au fost de acord să ofere un curs de instruire timp de şase luni unui grup de tehnicieni chinezi. Câteva luni mai târziu, după încheierea cursului, China a lansat propria locomotivă care semăna izbitor cu modelul francez.

În final, rapoartele mai atrag atenţia şi asupra riscului prezentat de cei circa 20.000 de studenţi chinezi din Franţa care fac practică la diferite companii franceze.

Ne puteți urmări și pe Google News