Cu ajutorul sistemelor private obligatorii şi facultative, pensia românilor poate ajunge la circa 80% din salariu, potrivit datelor CSSPP.
Sistemul privat de pensii scârţâie, angajatorii nu s-au obişnuit să vireze contribuţiile pentru salariaţi, iar sumele care s-au strâns până acum în conturi sunt firave, aşa încât pensiile românilor vor fi, cel mai probabil, sub nivelul de 80% din salariu.
La sfârşitul lunii aprilie, circa 5% din conturile de pensii obligatorii erau goale, în sensul că nu aveau virată nici măcar una din contribuţiile lunare, potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Asta nu înseamnă că celelalte conturi au fost alimentate lunar de angajatori, ci că au cel puţin o contribuţie virată. De exemplu, în aprilie, au fost alimentate doar 61,7% din conturi, potrivit CSSPP. Printre conturile către care nu au fost virate fonduri se pot număra şi cele ale unor angajaţi sezonieri, care nu au avut contract de muncă în aprilie, spun reprezentanţii CSSPP. Dar o mare parte dintre fonduri nu au fost pur şi simplu alocate de angajator.
Ce sumă poţi să primeşti la bătrâneţe
Un procent de 6% din salariul brut, la cât este estimat să urce contribuţia la pensiile private obligatorii în următorii ani, faţă de 3%, cât este în prezent, va aduce prea puţin în plus la pensie, spun specialiştii.
Calculul CSSPP, potrivit căruia pensia poate ajunge la 80% din salariu, este făcut pentru un participant care are un stagiu complet de cotizare la pensia de stat, contribuind şi la pilonul de pensii obligatorii şi la cel de pensii facultative, unde se poate vira lunar maximum 15% din salariul brut. Până în prezent însă, există 5,3 milioane de contributori la pensiile obligatorii şi doar 235.000 de participanţi la pensiile facultative.
"Până la finalul anului, sperăm să avem circa 260.000 de participanţi la pilonul de pensii facultative", a declarat Mircea Oancea, şeful CSSPP.
Valoarea medie a contribuţiilor strânse într-un cont de pensie obligatorie era, în primul trimestru al anului, de 926 de lei, acumulaţi în circa trei ani de contribuţii, iar la pensiile facultative de 1.576 lei.
Soluţii pentru pensii private mai mari
Dacă nivelul contribuţiilor va evolua la fel în viitor, pensiile private vor aduce doar câteva procente în plus faţă de pensia de stat, care reprezintă circa 45% din salariul mediu net. Ce se poate face pentru a creşte nivelul contribuţiillor? Fiecare participant poate verifica situaţia la zi a contului de pensie pe site-ul www.csspp.ro, accesând linkul care îl direcţionează spre fondul său de pensii, de unde va putea intra în contul propriu cu ajutorul unei parole şi al CNP-ului.
Dacă observă că nu îi este alimentat contul, poate atrage atenţia angajatorului. Pe de altă parte, contribuţiile la pensiile private facultative sunt deductibile din impozitul pe venit şi, de la 1 ianuarie, din contribuţiile sociale, în limita a 400 euro pentru angajat şi angajator. Noua facilitate din 2011 nu a crescut însă ritmul de înscrieri la pensii facultative. Angajaţii pot încerca să negocieze cu patronii includerea pensiilor facultative în pachetul salarial, deoarece majoritatea costurilor poate fi dedusă.
PLĂŢI
Cum vei primi banii când nu vei mai merge la serviciu
În momentul pensionării, participantul va putea alege furnizorul pensiei private. După pensionare, pensia privată va fi încasată sub forma unei sume plătite periodic participantului sau beneficiarului, suplimentar faţă de cea furnizată de sistemul public de pensii. "Pensia se plăteşte participantului, mandatarului desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului legal al acestuia, numai după atingerea vârstei legale de pensionare", potrivit CSSPP.
Formula de calcul al pensiei
Totodată, în cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensie privată, beneficiarilor li se deschide câte un cont la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantul decedat. În acest cont vor fi transferate activele cuvenite fiecăruia. Deocamdată, nu există o formulă oficială de calcul al pensiei care ar putea rezulta din contribuţii.
"CSSPP ia în considerare elaborarea unui model de calcul, ţinând cont de o serie de indicatori, dar numai după aprobarea şi intrarea în funcţiune a Legii privind sistemul de plată a pensiilor private", au declarat reprezentanţii instituţiei, pentru EVZ.
Potrivit acestora, "cuantumul acestor beneficii va fi stabilit pe baza calculului actuarial şi a activului personal net aflat în contul participantului. Mărimea pensiei depinde astfel de contribuţiile plătite de-a lungul timpului şi de randamentele obţinute de administratorul fondului la care a contribuit participantul", spun reprezentanţii CSSPP.
În prezent, există nouă fonduri de pensii private obligatorii şi 11 fonduri de pensii facultative.