Budapesta: Garda Națională Ungară, ”moștenitoarea„ Gărzii Maghiare, sfidează autoritățile

Budapesta: Garda Națională Ungară, ”moștenitoarea„ Gărzii Maghiare, sfidează autoritățile

Aproximativ 150 de membri ai organizaţiei de extremă dreapta Garda Naţională Ungară, „moștenitoare” a fostei Gărzi Maghiare, aripa militară interzisă a formaţiunii naţionaliste Jobbik, au depus astăzi jurământul, în Piaţa Eroilor din Budapesta.

Noii membri ai acestui grup ultranaţionalist, unii dintre ei îmbrăcaţi în uniformă paramilitară, s-au aşezat pe jos şi au rostit în şoaptă un discurs, pentru a evita intervenţia poliţiei.

Potrivit agenției Efe, citată de Agrepres, noii membri MNG au reuşit să împiedice autorităţile ungare să aplice legislaţia în vigoare, care interzice cetăţenilor sau partidelor să ia legea în propriile mâini, lucru pe care această grupare paramilitară o face, organizând patrule pentru a lupta împotriva a ceea ce ei numesc ”acte criminale ale minorităţii ţigăneşti”.

Poliţia avertizase că va interveni dacă reuniunea căpăta un caracter paramilitar. Întâlnirea, care s-a încheiat fără incidente, a fost organizată pentru a marca Ziua Maghiarimii de pretutindeni, care se sărbătoreşte la 15 martie. La eveniment au participat 500 de simpatizanţi ai MNG, iar mitingul a fost supravegheat de un număr impresionant de poliţişti.

MNG a fost creată în 2010 ca ”moştenitoare” a Gărzii Maghiare, care până în iunie 2009 a funcţionat ca aripă militară a partidului de extremă dreapta Jobbik, formaţiune ce a reuşit să obţină 17% la alegerile legislative din 2010. Un tribunal a scos în afara legii Garda Naţională, acuzată că îi teroriza pe romi şi alte minorităţi, organizând defilări în cartiere locuite preponderent de romi.

Ne puteți urmări și pe Google News