Țara cea mai poluatoare din lume, țara care folosește cel mai intensiv cărbunele, China, a anunțat un plan ambițios de tranziție către energiile refolosibile.
Un interviu realizat de Atlantico cu expertul francez în energie Philippe Charlez.
Care este strategia Chinei din spatele acestui plan ambițios de tranziție ecologică? Care ar putea fi beneficiile acestei strategii pentru China?
China se face întotdeauna remarcată prin lipsa de măsură. Cea mai mare populație din lume, cu 1,4 miliarde de locuitori, Imperiul de Mijloc consuma în 2019 24% din energia primară mondială și emitea 29% din totalul gazelor cu efect de seră (GES).
Ea producea și consuma jumătate din cărbunele planetei și 14% din petrolul acesteia. Mixul său energetic este încă alcătuit din 85% energii fosile iar electricitatea sa provine în proporție de 65% din cărbune.
De la începutul secolului, consumul energetic al Chinei din toate sursele a crescut cu 333% iar emisiile sale au sporit cu 300%. Nu este nici o minune aici. Când etalezi o creștere medie de 6% pe an, nu poate exista o altă consecință decât creșterea în proporție similară a consumului tău energetic și al GES.
Însă China este, de asemenea, și cea mai avansată în materie de tranziție energetică. Acest lucru se petrece mai cu seamă în „orașul laborator” Shenzen, unde majoritatea vehiculelor funcționează pe bază de hidrogen și unde se produc 80% din panourile solare și metalele rare.
Ea a pus în producție în cursul ultimilor 15 ani 25 GW de hidroelectricitate (baraje cu trei guri, nemaivăzute până acum) și 410 GW de energie solară și eoliană, ceea ce reprezintă echivalentul a de 7 ori capacitatea nucleară a Franței.
Totuși, acești 410 GW nu produceau în 2019 decât 10% din electricitatea chineză.
China este așadar cel mai prost și cel mai bun elev în materie de tranziție energetică din lume.
Reducerea emisiilor sale este de o importanță strategică pentru viitorul planetei. Se poate spune chiar că tranziția energetică chineză este „problema” însăși.
Este totuși posibil, așa cum anunță China, să devină neutră din punct de vedere energetic, până în 2060?
Extrem de improbabil. Asistăm astăzi cam peste tot la o supralicitare a „agendelor inversate”, care anunță obiective mai mult decât ambițioase care nu pot totuși prezenta un plan concret și mijloacele umane și financiare pentru a fi puse în practică.
Astfel, fără vreo altă precizare, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat în discursul său despre starea Uniunii că mărește obiectivul Europei, în materie de reducere a emisiilor, de la 40% la 55% până în 2030.
Toți experții știu că acest obiectiv este imposibil de atins.
China împinge scadența în 2060, dar nimic nu permite astăzi să validăm această strategie, dacă nu este prezentat un plan precis de „decarbonificare”.
China și Asia depind în continuare într-o foarte mare măsură de cărbune. Această etapă anunțată de autoritățile chineze va permite evaluarea practicilor legate de cărbune pentru anii viitori?
Înlocuirea cărbunelui cu refolosibile intermitente, cu sprijinul mijloacelor de stocare, este și va rămâne o himeră proprie ecologiei politice. Orice om rezonabil știe că producția de energie refolosibilă intermitentă (12% din rata de sarcină pentru cea solară și ceva mai mult de 20% pentru cea eoliană) în mixul electric al unei țări nu va putea depăși 30%.
Cu 410 GW, energia electrică refolosibilă nu atingea în 2019 decât 10% din consumul Chinei.
Pentru China, renunțarea la cărbune nu va fi deci posibilă decât asigurându-și sprijinul unui „prieten fidel”, care nu poate fi decât gazul sau energie nucleară.
În paralel cu strategia lor foarte vizibilă de a pune în producție capacități eoliene și solare, chinezii cresc, fără mare tapaj, dar în mod extrem de semnificativ, capacitățile pe gaz și nucleare.
Astfel, la sfârșitul lui 2019, au început lucrările de construcție la prima centrală nucleară, cea de la Taishan (două reactoare de 1,65 GW).
De asemenea, China a semnat cu Rusia, în 2014, un contract gigantic de 400 de miliarde de dolari pentru a importa gaze via două conducte, una vestică (proiectul Altai, aflat în curs) și una estică (proiectul Force din Siberia).
China a încheiat de asemenea numeroase contracte pentru gaze lichefiate cu Australia, Malaysia sau cu Qatar, cel din urmă fiind primul producător mondial de gaz natural lichefiat.
În spatele discursului oficial „totul refolosibil” se ascunde deci o strategie gazo-nucleară evidentă. Într-o măsură mai mică, și India folosește aceeași strategie.
Poziționarea strategică a Chinei privind energia eoliană și solară ar putea reprezenta o amenințare pentru Europa și Statele Unite, în viitor, în planul energiilor refolosibile?
Prin monopolul pe care îl deține asupra metalelor rare (80% din producția mondială), asupra pieței panourilor solare și a bateriilor, China posedă astăzi un cvasi-monopol pe piața energiilor refolosibile și o superioritate zdrobitoare pe care europenii nu o vor putea recupera niciodată.
Toate inițiativele europene (ca burlesca „alianță a bateriilor”), vizând să contracareze această dominație sunt sortite eșecului și nu au nici o șansă de debușeu economic.
În ultimii 50 de ani, europenii au pierdut „trenul digital” în faa concurentului american. Ei sunt astăzi în acest domeniu total în afara jocului.
Pe banii lor, europenii au lăsat China să domine piața energiilor refolosibile, mai ales prin închiderea, din motive ideologice, a tuturor minelor lor de metale rare.
Astăzi, le rămâne europenilor un singur domeniu în care dețin încă un avantaj cel puțin intelectual: energia nucleară.
Din păcate, pozițiile ideologice ale unora și conflictele de interes ale altora sunt pe cale să compromită și această ultimă filieră de excelență.
De aceea, este de temut că în anii viitori vom asista la o vasalizare energetică definitivă a Europei față de concurenții săi, american și chinez.