Biserica Ortodoxă îi prăznuiește astăzi pe Sfinții Mucenici Platon, Roman și Zaheu, care și-au dat sufletele pentru dreapta credință în timpul prigoanei lui Dioclețian.
Sfântul Mucenic Platon s-a născut în orașul Ancira (azi Ankara) din Galatia, Asia Mică, din părinți creștini, pe la jumătatea secolului al III-lea.
Atât el, cât și fratele lui Antioh au învățat de mici Sfânta Scriptură și au fost obișnuiți cum împlinirea poruncilor dumnezeiești.
În anul 302, Platon a fost prins propovăduind pe Mântuitorul Iisus Hristos și dus înaintea judecătorului Agripin.
A fost îndemnat să jertfească idolilor, dar Marele Mucenic Platon a refuzat și supus fiind supliciilor a primit moarte mucenicească pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos rugându-se: „Mulțumescu-Ți Domne Iisus Hristoase, că m-ai apărat de vicleșugurile vrăjmașului și m-ai învrednicit să-mi săvârșesc bine alegerea nevoinței pe care am răbdat-o pentru Tine și acum Te rog primește cu pace sufletul meu”.
Sfântul Mucenic Roman diaconul era originar din Palestina și a slujit ca diacon la biserica din Cezareea.
În timpul persecuției împăratului Dioclețian (284-305) se afla în Antiohia Siriei propovăduind pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Cum Asclipiad, conducătorul orașului, vroia să dărâme biserica creștinilor de acolo, Romano a îndemnat lumea să se împotrivească. La o sărbătoare a păgânilor, Sfântul Mucenic Romano a ieșit înaintea lui Asclipiad strigându-i înșelarea de care este orbit, pentru că se închină la idoli și nu îl vede pe adevăratul Dumnezeu.
Pentru acest fapt a fost supus chinurilor și în cele din urmă Sfântul Mucenic și-a dat sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos, în anul 303.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Mucenic Zaheu diaconul.