Evenimentul Zilei a făcut o anchetă de presă în legătură cu poluarea masivă a râului Someș, și a demonstrat că directorul Apelor Române Cluj, Ovidiu Vișan minte cu nerușinare.
Cum se minte la Apele Române. În luna decembrie 2020, un caz grav de poluarea a râului Someș a fost înregistrat la Cluj. La vremea respectivă, în râul Someș au fost deversați peste 600.000 de metri cubi de ape neepurate, din canalizarea Clujului.
Interesant este faptul că directorul ABA Cluj, Ovidiu Vișan și-a dat acordul telefonic pentru această deversare. Cel care a făcut această mărturisire este Călin Neamțu, șeful Companiei de Apă Someș, din Cluj Napoca. Această companie colectează apele menajere , după care le epurează, iar apa rezulată este deversată în Someș. În decembrie 2020, Compania de Apă Someș a cerut acordul pentru deversarea, pe direct, adică a apelor neepurate. Motivul a fost o operațiune de curățare a canalului colector a sistemului de canalizare a Clujului.
„Răspunsul ... l-am primit telefonic tocmai după cum vedeți noi am început activitatea după două luni de zile. Tocmai să mai așteptăm, să fie o vreme mai friguroasă, în care impactul mediului să fie mult mai mic. Și atunci am reînceput discuțiile cu cei de la Apele Române și cei de la Hidrocentrale”, a declarat Călin Neamțu, la ședința Consiliului Județean Cluj, din 24 ianuarie 2021.
Poluarea uriașă a Someșului
După ce directorul Apelor Române Cluj, și-a dat acordul a urmat o poluare masivă râului Someș. Cantitatea de reziduuri din canalizare deversată în râul Someș a fost atât de mare, încât specialiștii s-au speriat. Angajații de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj au făcut un control în zona respectivă. Au fost prelevate și probe de apă care au fost duse la analiză.
După acest control, s-a iscat un scandal și mai mare. Ovidiu Vișan, șeful ABA Cluj, a fost acuzat de Ana Maria Cosma, directorul SGA Cluj de lipsire de libertate. Șefa SGA Cluj spune că Vișan a organizat o ședință unde ea a fost sechestrată în birou și obligată să spună cui a trimis fotografiile realizate la locul deversării. I-a fost luat și telefonul și cautate pozele cu pricina.
„Am solicitat să ies din încăpere, să discut cu un superior. Nu am fost lăsată. «De aici nu iese nimeni, nu vorbiți cu nimeni», asta mi s-a spus. Pur și simplu m-am simțit blocată, n-am știut ce să fac. M-am simțit amenințată”, declara atunci Ana Maria Cosma.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca s-a deschis un dosar penal pentru aceste acuzații aduse directorului Vișan.
Comunicatul cosmetizat. Cum se minte la Apele Române
La scurt timp, pentru a evita un scandal internațional, cei de la ABA Cluj eu emis un comunicat de presă. Deja autoritățile din Ungaria, reclamau poluarea râului Someș, cu diverse reziduuri organice sau metale grele. În acest comunicat, data de 25 ianuarie, Ovidiu Vișan, șeful ABA Cluj a scris negru pe alb, că apele Someșului nu au fost poluate.
„Deversarea din zona străzii Tractoriştilor, Cluj Napoca, nu a afectat calitatea apei Someşului Mic, fiind respectate condiţiile legale de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate. Această deversare constituie o situaţie excepţională, reglementată de legislaţia în vigoare. S-a realizat la solicitarea Companiei de Apă Someş SA, care a trebuit să execute curăţarea canalului colector ce transportă apele uzate spre staţia de epurare din Cluj-Napoca”, se arată în comunicat.
Cum se minte la Apele Române Cluj. Cum se minte la Apele Române
Evenimentul Zilei a formulat o cerere pentru informații de interes public, direct la Administrația Națională a Apelor Române, de la București. Datorită minciunilor repetate rostogolite în spațiul public de Ovidiu Vișan, acesta nu mai era credibil. Spunem asta deoarece, în prima fază directorul ABA Cluj a comunicat că deversarea a durat șapte zile, cîte opt ore pe zi la un debit de 1.500 de metri cubi/secundă.
În replică, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe și șeful de la Compania de Apă Someș Cluj, spuneau altceva. Și anume că deversarea a durat 11 zile, câte opt ore pe zi la un debit de 1.500 de metri cubi/secundă. Un simplu calcul arată că dejecțiile neepurate, deversate în Someș, au avut o cantitată aproape dublă față de cea vehiculată de Crișan.
În răspunsul oferit de ANAR, se face referire la poluarea râului Someș. Adică exact invers de ceea ce spunea Ovidiu Vișan, în comunicatul din data de 25 ianuarie 2021.
„Rezultatele analizelor efectuate pe probele de apă uzată au evidențiat depășiri în punctul de evacuarea prin deversorul ”Tractoriștilor”, la indicatorii specifici tipului de apă uzată, neepurată de tip urban, depășiri pentru care s-au aplicat penalități ... ABA Someș Tisa a calculat și aplicat penalități Companiei de Apă Someș SA, pentru depășirea limitelor concentrațiilor reglementate ale indicatorilor de calitate din apele uzate evacuate în receptori, în luna decembrie 2020, în valoare de 34.445 lei”, se arată în răspunsul ANAR, trimis oficial redacției EvZ, la data de 4 martie 2021.
Directorul Ovidiu Vișan nu a răspuns solicitării EvZ de a răspunde la întrebarea legată de diferența dintre cele două stări de fapt.
Din vânzător de sucuri, director la Apele Române
Înainte de a fi numit director la ABA Cluj, Ovidiu Vișan avea o firmă prin care vindea sucuri naturale, la diferite evenimente publice organizate de Primăria Cluj Napoca. Vișan este și consilier local PNL, în cadrul Consiliului Local Cluj Napoca. Și el a fost angajat la un birou parlamentar, de unde a fost detașat pe repede înainte la Apele Române.
Soția lui Vișan, Alida, este arhitect și construiește blocuri prin Cluj Napoca, adică oraș unde soțul său este consilier local.În calitatea de consilier local votezi și proiecte imobiliare care urmează să se dezvolte în anumite zone ale orașului.
În 2017, Vișan și-a înființat o firmă, ACO BUILD & MANAGEMENT, specializată pe activități de construcție a cădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Un an mai târziu, a și avut afaceri de aproape 400.000 de lei și profit de aproape 300.000 lei.