Ca să îşi păstreze silueta admirată de bărbaţi şi invidiată de femei, cea mai celebră blondă de la Hollywood, Marilyn Monroe, făcea zilnic exerciţii de body-building.
Fotograful revistei Life, Philippe Halsman, a realizat o serie de fotografii cu actrița în timp ce aceasta făcea exerciţiile zilnice de gimnastică.
În imagini, ea apare ridicând haltere în picioare şi în poziţia culcat.
Halsman își amintește că a fost surprins de modestia apartamentului în care locuia Marilyn Monroe, unde a văzut cărţi pe care nu se aştepta să le vadă în locuinţa faimoasei blonde, printre care Dostoievski sau Freud.
Deși a trecut peste jumătate de secol de când Marilyn Monroe a murit, ea încă rămâne una dintre marile nume ale cinematografiei moderne. Norma Jeane Mortenson și-a început cariera ca model, însă cariera sa a avut o ascensiune spectaculoasă după ce a semnat cu studiourile 20th Century Fox, unde și-a luat și numele care a făcut-o celebră.
Presupusa idilă cu președintele John F. Kennedy a fost subiectul multor speculații, dar nu au reușit să-i știrbească reputația de cea mai legendară figură publică a tuturor timpurilor.