Cum se fură cu o cană. S-a întâmplat în București

Cum se fură cu o cană. S-a întâmplat în București

Un tânăr din București s-a „înarmat” cu o cană și a plecat, ieri dimineață, să facă rost de bani. A intrat într-o farmacie și a aruncat cu o cana într-un raft, din care a furat produse cosmetice scumpe.

Tânărul care are 35 de ani și a ajuns, ieri, la Secția 11 de Poliție din București, este un client mai vechi al judiciariștilor. Este cercetat pentru mai multe hoții mărunte pentru care nu a fost închis și, de fiecare dată când a  fost prins furând le-a promis polițiștilor că se vor întâlni până ce ei vor ieși la pensie. Hoțul, este narcoman și consumă orice fel de drog. Ieri, acesta a plecat de acasă cu o cană și, în jurul orei 08.20, a intrat într-o farmacie din zona Pieței Râmnicu Sărat, unde a folosit cana luată de acasă. A aruncat-o într-un raft și a fugit cu produse cosmetice scumpe. A ajuns apoi în piață și le-a vândut pe un preț derizoriu. Polițiștii au aflat, în jurul orei 10.30, că narcomanul a mai comis un furt și sesizându-se din oficiu, pentru că farmacistele nu au vrut să anunțe autoritățile, au încercat să afle cum au decurs lucrurile.

Au derulat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din farmacie, apoi și l-au chemat la secție pe narcoman. El a recunoscut totul dar le-a amintit: „Eu vă scot la penise! Fur în continuare pentru că nu am ce mânca”.

Î