EXCLUSIV. Schimbarea algoritmului de calcul şi luarea în considerare a tuturor veniturilor realizate de către un cadru militar sunt principalele motive pentru care zeci de mii de foşti angajaţi au pensii mai mari.
Deşi simulările realizate de Casa Naţională de Pensii în 2010 arătau că pensiile militarilor ar scădea între 19 şi 69%, acestea au crescut în majoritatea cazurilor, potrivit datelor prezentate la începtul acestei luni.
Explicaţiile: a fost schimbat algoritmul de calcul şi au fost luate în considerare toate veniturile realizate de-a lungul carierei de militari, susţin cei care s-au ocupat în Ministerul Apărării Naţionale de recalcularea pensiilor celor 76.885 cadre militare care au lucrat în Armată.
Nicio pensie mai mică de 3.000 de lei, în condiţiile unei cariere complete, nu a fost diminuată. În plus, pentru 96% dintre pensionarii cu o carieră incompletă, care primeau o pensie de până la 3.000 de lei, sumele au crescut.
În situaţia pensionarilor cu o carieră militară completă şi cu o pensie de peste 3.000 de lei, în 85% dintre cazuri, pensiile au crescut. În aproximativ 10% din totalul cazurilor pensiile au scazut.
Banii vor fi plătiţi retroactiv din 2012
Mai exact, potrivit ministrului Apărării, Gabriel Oprea, 90,2% din pensii sunt mai mari, iar diferenţa va fi plătită din 2012, când pensionarii vor primi banii retroactiv.
Din cei 77.078 pensionari militari din M.Ap.N., un număr de 193 au fost exceptaţi de la revizuirea pensiilor – este vorba despre magistraţi militari şi de persoanele beneficiare de pensii de invaliditate şi de urmaş, acordate în condiţiile art. 21 şi 24 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, mai spune generalul de brigadă Maria Lupu.
Algoritmul a făcut diferenţa pentru pensionarii militari
Cel mai mare ajutor al pensionarilor militari a fost algoritmul de calcul folosit la revizuirea pensiilor.
"A fost schimbat total algoritmul de calcul şi au fost luate în calcul toate veniturile realizate de-a lungul carierei de către un cadru militar. Sunt şi situaţii în care cadrele militare au trecut în rezervă înainte de termen, cu carieră incompletă, iar veniturile lor realizate pe toată perioada de activitate nu au permis conservarea sau creşterea veniturilor. Metodologia de stabilire a pensiei a luat în calcul o bază salarială mult lărgită, comparativ cu reglementările precedente, raportată la un stagiu de cotizare de 20 de ani, în loc de 30 de ani, cât era prevăzut iniţial", detaliează Maria Lupu.
Luarea în calcul a grupelor de muncă face şi diferenţa, de altfel, între doi pensionari care au aceeaşi vârstă, acelaşi grad cu care au ieşit la pensie şi aceeaşi vechime în armată. "Faptul că unul dintre ei a lucrat un timp mai mare în condiţii stabilite de lege ca fiind speciale sau deosebite, face ca în urma recalculării să apară diferenţe uneori semnificative între pensiile celor doi. Şi aş da doar câteva exemple, cum ar fi personalul navigant din aviaţie, personalul ambarcat pe nave, paraşutişti, scafandri, rachetişti, radiolocatorişti, militari participanţi la misiuni în teatre de operaţii şi alte categorii de militari stabilite de prevederile legale. Algoritmul de calcul este complex, de aceea nu intru în prea multe amănunte tehnice, relevante doar pentru specialişti", mai spune generalul de brigadă Maria Lupu.
După definitivarea procesului de recalculare, cei care au continuat să lucreze după trecerea în rezervă pot merge la Casa de pensii sectorială a M.Ap.N. cu hârtiile care să dovedească acest fapt şi au dreptul la o nouă recalculare din care pensia le poate creşte din nou. "Este de aşteptat ca, în urma luării în calcul şi a acestor stagii de cotizare, pensia să crească, proporţional cu contribuţia la bugetul asigurărilor sociale", explică Maria Lupu.
Cei care nu sunt mulţumiţi de rezultatul recalculării, indiferent de motiv, pot contesta decizia în termenul legal, cererea urmând a fi analizată şi soluţionată de Comisia de contestaţii din Direcţia financiar-contabilă.
72 de milioane de euro pe an pentru pensiile recalculate
După recalcularea pensiilor din M.Ap.N. au apărut şi primele estimări despre cât va avea de suportat bugetul naţional în viitor.
Până acum, creşterea medie a pensiilor este în jur de 38 de euro. Recalcularea va avea loc pentru aproximativ 160.000 de oameni - aproape 80.000 de la Apărare, circa 70.000 de la Interne, la care se adaugă cei de la serviciile secrete, SPP ori Direcţia Penitenciarelor – ceea ce ar însemna, cu păstrarea acestor cifre, o sumă de şase milioane de euro pe lună sau 72 de milioane de euro pe an, potrivit calculelor făcute de revista Capital.
Noile pensii îi satisfac însă pe cei care fac parte din asociaţiile de pensionari miliari: "Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ’"Alexandru Ioan Cuza’’ (ANCMRR) mulţumeşte M.Ap.N. pentru modul în care s-a realizat recalcularea şi timpul record de trecere de la idee la practică". "Nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei, în condiţiile unei cariere complete, nu a fost diminuată." GENERAL BRIGADĂ MARIA LUPU, şef Direcţia Financiar-Contabilă a M.Ap.N
EXTREME
12.200 de lei, cea mai mare pensie în Armată
Pe lista de aproape 1.500 de pagini cu pensiile recalculate, afişate pe site-ului Ministerului Apărării Naţionale, există câteva exemple "şocante".
Spre exemplu, posesorul mandatului cu nr. 36554255 primea, înainte de recalculare, 3.072 de lei. Acum a ajuns la incredibila sumă de 95.592 de lei. Un alt caz este al mandatului 53556004. Înainte de recalculare avea 4.576 de lei, iar după recalculare 53.575 de lei. Oficialii din minister spun însă că în aceste două cazuri a fost vorba de erori, făcute de cei care au afişat pensiile pe site.
"Cea mai mare pensie e de 12.200 lei, a unui pilot de supersonice. Înainte de recalculare, erau 43 de oameni care câştigau peste 10.000 de lei, acum au mai rămas doar şapte", susţine Tiberiu Frăţilă, directorul Direcţiei de Comunicare şi Relaţii Publice din M. Ap. N.
VEZI AICI cuantumul exact al pensiilor celor aproape 80.000 de militari