Cum se comportă Xi Jinping în întâlnirile private cu liderii lumii

Cum se comportă Xi Jinping în întâlnirile private cu liderii lumiiXi Jinping. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Xi Jinping este una dintre cele mai dificil de interpretat figuri ale politicii internaționale, iar modul în care interacționează cu liderii străini este cunoscut mai ales din relatări ale întâlnirilor private sau din momente surprinse întâmplător în spațiul public.

Din aceste surse se conturează imaginea unui lider care își controlează riguros aparițiile și comunicarea, dar și felul în care își gestionează relațiile cu interlocutorii. Ben Rhodes, fost consilier în administrația Barack Obama, a oferit în trecut în detalii despre modul în care acesta acționează în spatele ușilor închise.

Portretul lui Xi Jinping, conturat pe marginea relatărilor din sfera diplomației

Într-o discuție purtată la finalul anului 2016, imediat după ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale, Xi Jinping ar fi încercat să înțeleagă cum a fost posibil un astfel de rezultat politic în SUA.

Potrivit relatărilor lui Ben Rhodes, liderul chinez a părut nedumerit de explicațiile legate de contextul economic american

„Dacă un lider imatur aruncă lumea în haos, atunci lumea va ști pe cine să dea vina”, ar fi spus el.

China

China / sursa foto: dreamstime.com

Xi Jinping ar încerca să proiecteze imaginea unei țări stabile în raport cu Statele Unite

În relația cu Washingtonul, Xi Jinping este descris de analiști ca un lider care urmărește să transmită stabilitate și continuitate, chiar și în perioade de tensiune diplomatică. Strategia sa ar fi una de echilibru, în care fermitatea politică se combină cu menținerea canalelor de dialog deschise, în funcție de contextul internațional.

În interacțiunile cu lideri din Canada și alte state occidentale, Xi Jinping este prezentat ca fiind mai direct și uneori critic, mai ales în situații în care consideră că regulile diplomatice nu sunt respectate. În 2022, el l-a confruntat pe Justin Trudeau la finalul summitului G20 din Indonezia, nemulțumit de modul în care au ajuns în presă detalii din discuțiile anterioare.

„Nu a fost un gest potrivit. Și nu așa s-a desfășurat discuția”, a spus Xi Jinping zâmbind forțat.

Xi Jinping insistă pe comunicare directă și controlată în relațiile diplomatice

În discuțiile recente cu Mark Carney, Xi Jinping ar fi atras atenția că preferă ca problemele dintre state să fie discutate în privat, fără expunere publică, pentru a evita escaladarea tensiunilor și interpretările politice. Mesajul său a fost interpretat ca o dorință de a controla mai strict cadrul comunicării bilaterale.

„Fără surprize. Dacă îți pasă cu adevărat de ceva, fii clar”, ar fi spus liderul chinez.

În întâlnirile cu lideri europeni, inclusiv cu Keir Starmer, Xi Jinping ar fi avut o atitudine mai rigidă în discuțiile despre relațiile dintre China și Japonia, respingând criticile și susținând propria interpretare a responsabilităților în aceste conflicte regionale, potrivit analiștilor.

În plan intern, Xi Jinping este adesea prezentat ca un lider care își fundamentează discursul pe tradiția istorică și filosofică a Chinei, unde statul și ordinea socială au un rol central. Această abordare este folosită și pentru a justifica modul de guvernare și pentru a sublinia continuitatea civilizației chineze.

Cum s-a comportat în prezența lui Joe Bidem

În unele întâlniri cu lideri americani, inclusiv Joe Biden, Xi Jinping ar fi abordat diferențele dintre democrații și regimurile centralizate, susținând că sistemele democratice întâmpină dificultăți în obținerea consensului necesar guvernării eficiente.

În discuțiile purtate cu Vladimir Putin, Xi Jinping ar fi discutat despre transformările globale și despre evoluțiile tehnologice, inclusiv despre posibilitatea extinderii duratei de viață umană, potrivit relatărilor apărute în spațiul public.

Ne puteți urmări și pe Google News