Cum se calcă o cămașă corect fără a forma cute. Trucuri şi sfaturi care te ajută să economisești timp

Cum se calcă o cămașă corect fără a forma cute. Trucuri şi sfaturi care te ajută să economisești timp Sursa: Arhiva EVZ

Călcatul hainelor pare o activitate destul de simplă pentru majoritatea dintre noi, însă, de cele mai multe ori, rezultatele obținute sunt dezastruoase oricât de experimentate am fi. Pentru a scăpa de această situație enervantă există câteva trucuri.

Se întâmpla de multe ori să lași cute atunci cand calci o cămașă. Pentru a scăpa de acest lucru enervant, este suficient să respecți câteva trucuri şi sfaturi pentru ca hainele tale sa fie calcate perfect.

Pentru început trebuie ținut cont de modul cum spălați cămășile. Mai exact, spălarea se va face în funcție de materialul din care această este realizată. Textilele din fibre naturale nu ar trebui spălate la temperaturi care depășesc 30-40 de grade Celsius.

Şi mai important, cămășile colorate nu vor fi niciodată spălate împreună în același recipient pentru că acest fapt poate conduce la transmiterea culorii de la o cămașă la alta. Cămășile din fibre naturale foarte fine se spală la programul mașinii dedicat țesăturilor fine şi speciale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Calcaţi hainele atunci cât sunt încă umede

Pentru a obține haine fără cute trebuie să cunoașteți cerințele materialelor din care acestea sunt făcute. Spre exemplu, dacă aveţi de călcat haine de bumbac sau in, este bine sa o faceți cât acestea sunt încă umede. În această privință, le puteți pune pe masa de călcat deîndată ce le scoateţi din maşina de spălat, sau folosind fictile de abur.

Cu privire la cămăși, uscarea se va face exclusiv în aer liber și nu folosind programul de uscare al mașinii de spălat, iar în expunerea lor pentru uscare să se folosească umerașe de calitate.

Călcarea cămășilor fără cute

În procesul de călcare al cămășilor, temperatură optimă este cea indicată de materialul din care cămașa este realizată, iar cămașa este indicat să nu fie uscată total înainte de călcat, dacă este posibil.

Așadar, este indicat să o iei de pe sârmă înainte de a se fi uscat complet. Astfel, îți va fi mult mai ușor să elimini părțile șifonate.

Apretarea sau tratarea cămășii cu orice substanță utilizată pentru călcat trebuie să fie evitată. Acestea conduc la degradarea fibrelor, deformarea în timp a croiului și la estomparea strălucirii culorilor (chiar și în cazul cămășilor albe).

De unde se începe călcatul la o cămașă

Călcatul cămăşii se începe de la gul pe din afară, iar mai apoi pe interior. Următorul pas este călcatul manșetelor exact ca și gulerul. După ce am rezolvat această zonă, se calcă partea din spate și de umeri.

Cămașa se calcă întâi pe dos, iar abia apoi se întoarce pe față. Dacă există cute, pulverizează puțină apă pentru a netezi din nou suprafața, ulterior calcă din nou partea care a necesitat o mai mare atenție.

Mai trebuie să țineți cont şi de nasturi deoarece se pot distruge dacă se trece prea des cu fierul de călcat prea fierbinte.

Cum păstrăm cămășile în dressing fără să se sifoneze

Păstrarea în garderobă a cămășilor se va face pe umerașe, individual, iar în cazul cămășilor din materiale foarte prețioase, care nu sunt îmbrăcate frecvent, păstrarea optimă îndelungată presupune împachetarea acestora în huse speciale prin care nu pătrund praful, razele soarelui, iar temperatură și umiditatea rămân, pe cât posibil, constante.

Foarte important: Pentru cămăși din lână, dantelă si mătase este ideal să acoperiți îmbrăcămintea cu o batistă sau cu o bucată fină de material. Acest mic detaliu protejează fibrele de căldura nemoderată a fierului de călcat, potrivit haineladunga.ro.