Cum se apără Andreea Marin de molima mondială? Operaţiunea ninja, primul pas

Epidemia de Coronavirus face ravagii în toată lumea şi impune măsuri extreme la nivel global. Totul pentru prevenirea şi încetinirea ritmului de propagare a temutului Covid-19. În acest context, fiecare ia măsurile pe care le crede de cuviinţă sau pe cele transmise de autorităţi, aşa cum a procedat şi Andreea Marin.

Fosta „Zână a surprizelor” este poate una dintre cele mai implicate vedete care se luptă pentru sănătatea semenilor ei în aceste zile de grea cumpănă pentru toată planeta.

Astfel se explică şi de ce în plină epidemie, „Zâna surprizelor” a fost precaută și s-a echipat ca la carte, pentru a se proteja de temutul Coronavirus, indenficat prima oară în China.

Nu mai departe de zilele trecute, jurnaliştii cancan.ro au întâlnit-o pe Andreea Marin în timp ce părăsea sediul televiziunii din Pache Protopopescu, iar imaginea te face să te gândeşti că vedeta arată ca o adevărată luptătoare ninja.

S

ursa foto: cancan.ro

„Dotată corespunzător, cu mască și mănuși de protecție, Andreea Marin a ieșit glonț din clădirea televiziunii și, fără să intre în contact cu vreo altă persoană, s-a urcat în mașină și a demarat în trombă spre casă.

Chiar și la volan, Andreea Marin se protejează de coronavirus. Până a ajuns la domiciliu, vedeta a purtat echipamentul de protecție”, arată sursa citată.

În acest context, amintim că vedeta de televiziune și-a îndemnat fanii să fie foarte atenți la mișcările pe care le fac sau la locurile în care se deplasează. De asemenea, ea s-a întâlnit recent cu ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

Fiind preşedinte al Fundaţiei „Preţuieşte Viaţa”, Andreea Marin a discutat cu ministrul  despre situaţia din România şi cum poate ajuta cu diverse resurse. Scrisoarea deschisă i-a fost adresată şi ministrului Afacerilor Interne, Ion-Marcel Vela.