Foloseşte primele ore la serviciu pentru a afla care sunt sarcinile slujbei tale şi pentru a face cunoştinţă cu şefii şi colegii.
Prima impresie contează şi la locul de muncă. De aceea, pentru a face o „figură“ frumoasă în prima zi de lucru, este indicat să acorzi o atenţie deosebită atitudinii tale. Mihaela Stroe, general manager al companiei Acta Nonverbal, spune că atunci când intri în firmă trebuie să ai un mers hotărât şi să ţii spatele drept. În felul acesta, spune experta în comunicare nonverbală, arăţi că eşti un om cu demnitate. „Este recomandat să-ţi laşi timiditatea deoparte şi să-ţi priveşti noii colegi drept în ochi, iar când faci cunoştinţă cu ei să le strângi mâna ferm. Astfel, le vei dovedi că eşti o persoană hotărâtă şi care are credibilitate“, este de părere Mihaela Stroe.
Tot ea mai spune că şi felul în care te îmbraci este important şi că trebuie să optezi pentru o ţinută corespunzătoare. În niciun caz să nu alegi o ţinută de discotecă sau un machiaj strident! Gândeşte-te, înainte să te duci la serviciu, cum s-ar îmbrăca viitorii tăi colegi.
Încearcă să fii prietenos
Consilierul în carieră Eduard Ezeanu este de părere că încă din prima zi trebuie să încerci să cunoşti toate persoanele-cheie din companie, cele cu care vei interacţiona foarte des, precum şeful direct, colegii din departamentul tău şi cei din secţiile cu care vei colabora. „Arată-le că eşti o persoană sociabilă şi încearcă să creezi chiar de la început o legătură cu ei. Nu te opri doar la a face schimb de nume şi la a da mâna cu ei. Oferă-le oportunitatea să afle cât mai multe lucruri despre tine“, recomandă Eduard Ezeanu.
Specialiştii în carieră mai spun că trebuie să le arăţi noilor tăi colegi că eşti o persoană foarte deschisă şi prietenoasă. „De exemplu, mergi la cei care vor face parte din echipa ta, prezintă-te şi spune-le: «De astăzi voi lucra în această companie, în acest departament, pe acest post»“, sugerează Alin Ghizăşan, general manager al firmei Business Coach. Află-ţi responsabilităţile
Experţii mai recomandă să-ţi foloseşti primele ore la noul loc de muncă pentru a încerca să-ţi înţelegi jobul şi mai ales să afli care sunt responsabilităţile tale. Este indicat să încerci să cunoşti şi care e „mersul“ firmei. Pentru acest lucru, sugerează specialiştii în resurse umane, sunt necesare discuţii cu angajatorul, chiar de la interviu. Atunci poţi să întrebi, fără rezerve, care este viitorul companiei şi în ce direcţie se îndreaptă afacerea pentru care vei lucra.
AŞA NU! Fără teatru
În niciun caz în prima zi de lucru nu trebuie să încerci să te comporţi într-un mod cu totul special, pentru că s-ar putea să nu poţi susţine acest rol pe care-l joci o perioadă mai lungă. „Dacă în prima zi vei fi grijuliu şi te vei îmbrăca la patru ace, iar apoi nu vei mai face acest lucru, ceilalţi îşi vor da seama că ai vrut doar să impresionezi şi îşi vor crea o impresie foarte urâtă despre tine“, afirmă consilierul în carieră Eduard Ezeanu.