Cum să porți o ie cu mânecă scurtă pentru a fi mereu elegantă ?
- Cristi Buș
- 24 martie 2021, 10:16
Cămașa cu mânecă scurtă și ia românească sunt considerate, de către stiliști, două piese de rezistență din garderoba oricărei femei moderne. Ia, poate fi atât cu mancea scurtă, cât și cu mânecă lungă și, dacă este vorba despre ii autentice, de calitate, ambele tipuri sunt extrem de elegante, dar și versatile.
Cât despre cămășile cu mânecă scurtă, acestea au reprezentat întotdeauna o dilema. Doamnele și domnișoarele încearcă cele mai inedite combinații ale acestora cu alte articole vestimentare, în special în sezonul estival. Din păcate, multe persoane nu o consideră cămașa sau ia cu mânecă scurtă o piesă vestimentară elegantă, mai ales dacă este inclusă în ținuta de birou, ce trebuie să fie mai formală. În orice caz, cămașa cu mânecă scurtă și o ie cu manecă scurtă pot fi folosite în alte ocazii mai casual. Din acest motiv, cu ajutorul acestui mic ghid, dorim să îți arătăm cum să combini o cămașă și o ie cu mânecă scurtă, astfel încât să ai ținute casual, dar și elegante.
În primul rând, trebuie să specificăm că, dacă intenționezi să porți o cămașă sau o ie cu mânecă scurtă, trebuie să ai brațe tonifiate și bine hidratate, dar și lipsite de pilozitate. Da, ai auzit bine! Ai grijă la modul în care îți îngrijești brațele! Folosește creme hidratante, insistând în special în zona coatelor, și ai grijă la estetică lor. Nu este nimic mai urât pentru o doamnă sau o domnișoară decât afișarea unor brațe cu piele crăpată, cu piele flască și pilozitate vizibilă. Dacă pielea, în special în partea superioară, nu este foarte tonifiata, alege o mânecă până la cot, care să acopere acea zona. Îți recomandăm să faci exerciții, ori de câte ori poți, cu greutăți mici, pentru a-ți tonifia brațele. Acum, că am stabilit această regulă de estetică, să vedem cum poți purta o cămașa sau o ie cu maneca scurta.
Putem să purtăm o cămașă sau o ie cu mânecă scurtă, cu pantaloni sau fustă. Pantalonii de damă pot fi de mai multe feluri, însă doar câteva modele se potrivesc cu cămășile și iile. Să vedem care sunt aceste modele:
Pantaloni chinos
Dintre ținutele casual, care includ utilizarea cămășii sau iei cu mânecă scurtă, regăsim combinația cu pantaloni chino. Acest tip de pantalon a devenit recent o adevărată icoană de stil, un must în garderoba de vară a oricărei femei. Pantalonii chinos au o textura ușoară și oferă un look fresh. Se combină ușor cu orice silueta și articol vestimentar, chiar și cu ii și cămăși cu mânecă scurtă. Îți recomandăm un pantalon chinos alb, dar poți opta și pentru unul negru sau gri. De asemenea, cu o ie merge foarte bine un chinos verde oliv sau bleumarin. Pentru a completa ținuta, poartă pantofi derby sau balerini. Dacă dorești o ținută elegantă, alege o pereche de sandale cu platforma.
Cu blugi
Un alt articol vestimentar care se potrivește cu absolut orice articol vestimentar îl reprezintă blugii. Indiferent dacă vorbim despre o pereche de jeanși simplă, skinny sau ripped, jeanșii sunt un alt must din garderoba doamnelor și domnișoarelor. În cazul utilizării unei ii sau cămăși cu mânecă scurtă, cel mai potrivit model de utilizat este jeansul mai subțire, de vară. În ceea ce privește culorile sau texturile cămășii, te poți răsfață cu tot ceea ce dorești. Iile, de asemenea, pot fi purtate cu jeanși, indiferent de model și culori. Ca pantofi, poți combina adidași, derby-uri, teniși, balerini - practic orice tip de încălțăminte care ți se pare confortabil.
Cu pantaloni scurți
În cele mai fierbinți zile ale sezonului estival, cămașa cu mânecă scurtă devine, de asemenea, aliatul perfect pentru a fi combinat cu o pereche de pantaloni scurți. Ia cu mânecă scurtă este un articol și mai bun, mai ales dacă alegem o pereche de pantaloni scurți tip jeans sau dintr-un material cu textura foarte ușoară. Poți alege pantaloni scurți Bermuda în diferite culori. Important este ca aceștia să te facă să te simți în largul tău.
În ceea ce privește încălțămintea, pantofii derby sunt potriviți și pentru această ținută, dar și balerinii sau platformele. Dacă preferi un aspect mai sport, alege teniși sau adidași.
Cu pantaloni eleganți
În introducere am menționat că multe persoane nu aprobă includerea cămășii cu mânecă scurtă în ținute elegante și nici a iei cu mânecă scurtă, dar prin amestecarea stilurilor, pot ieși combinații cu adevărat originale. De exemplu, mixul dintre o cămașă albă sau ie simplă, fără prea multe modele, cu mânecă scurtă, și un pantalon negru elegant este cartea câștigătoare. Într-adevăr poți obține astfel un look casual și elegant. În ceea ce privește accesoriile, cum ar fi pantofii sau geanta, schimbă culoarea. Optează pentru ceva maro, sau roșu, sau ceva spectaculos, în funcție de ocazie. Evită să folosești un sacou, cu excepția cazului în care este cerut de codul vestimentar.
Cu un cardigan
În ultima vreme, printre articolele de îmbrăcăminte care trebuie incluse în îmbrăcămintea de zi cu zi, găsim, cu siguranță, cardiganul, mai ales în ceea ce privește sezonul de primăvară. De fapt, se întâlnește și în sezonul rece, iarna, și îți permite să folosești haine mai ușoare, cum ar fi cămașa sau ia cu mânecă scurtă. În ceea ce privește combinațiile, ia sau cămașa cu mânecă scurtă, împreună cu cardiganul, pot fi folosite cu pantaloni eleganți. Evident, în ceea ce privește culorile, rămâi pe ton pe ton.
Nu uită că ia sau cămașa cu mânecă scurtă merge și cu fusta. Fustele pot fi casual sau elegante, însă de evitat sunt fustele sport. Poți alege fuste de jeans, din materiale ușoare de vara sau chiar fuste mai formale, din tafta sau tul. O combinație extrem de elegantă poate fi ia cu fustă lungă din tafta neagră sau tul. Vei fi o apariție!
În concluzie, nu trebuie să îți fie frică de cămașa sau ia cu mânecă scurtă. Ai grijă doar ca brațele tale să arate cât mai bine și alege acest frumos articol vestimentar.