Nu irosi ciocolata! Experții îți spun ce greșești când o mănânci. Cum trebuie s-o savurezi

Ciocolata e unul din cele mai mâncate dulciuri, la nivel mondial. Copiii iubesc ciocolata, adulții la fel. V-ați gândit însă, vreodată, că nu mâncați ciocolata corect? Un expert ciocolatier face dezvăluiri complete și explică, în detaliu, cum trebuie savurat acest desert. Lucrurile nu stau nici pe departe cum te-ai aștepta.

Sfaturi de la un experț despre cum să mănânci ciocolata, iată ceva neașteptat. Bucățica dulce trebuie lăsată să se topească în gură, nu se amestecă cu apă și în niciuna caz nu se păstrează la frigider – iată câteva recomandări pe scurt.

Expertul ciocolatier londonez Sarah Hartnett, consultant internațional pentru produse de patiserie și ciocolată, a explicat că majoritatea oamenilor nu consumă corect ciocolată: mulți iau o mușcătură prea mare, o mestecă în loc să o lase să se topească în gură, sau pur și simplu o depozitează în condiții nepotrivite.

Cum să savurezi corect ciocolata, pas cu pas

”Ciocolata oferă o experiență multisenzorială, iar mirosul reprezintă aproximativ 80% din gustul nostru. De aceea, înainte de mânca ciocolată, trebuie să o mirosim. Mirosind ciocolata ne pregătitim simțurile pentru gust, și se declanșează salivația, acea senzație că-ți plouă-n gură. Apoi, ciocolata trebuie privită.

Privind-o, văzându-i strălucirea când este bine păstrată, mirosind-o, ascultând sunetul apăsat când o spargi în gură, acestea sunt toate modalitățile de a te bucura de ciocolată și de a-i anticipa gustul”, arată expertul. Acesta mai spune că temperatura camerei este, în general, cea mai bună pentru depozitarea ciocolatei (19 grade Celsius). Păstrată la frigider, ciocolata își pierde aroma

Ideal însă e să stea într-un loc în care nu se înregistrează fluctuații mari de temperatură, altfel untul de cacao se poate înmuia sau topi, sau se poate ridica la suprafața ciocolatei generând acel model albicios care strică aspectul acesteia (ciocolata va fi în continuare comestibilă, însă va arăta urât).

De asemenea, este important să nu depozitați ciocolata în apropierea unor produse cu miros puternic, deoarece aceasta va absorbi mirosul. De exemplu, dacă lăsați ciocolata lângă un difuzor de parfum de cameră, sunt mari șanse ca, după câteva zile, ciocolata să preia din miros.

Luați mici mușcături și nu mestecați niciodată, mai arată expertul. Ciocolata se topește la temperatura corpului, așa că atunci când mâncați, lăsați-o să se topească pe limbă, încet, și bucurați-vă de experiența care vi se dezvăluie.

Ciocolata rubin, al patrulea sortiment

Sarah Hartnett a lucrat cu producătorul de ciocolată Barry Callebaut și Magnum pentru a crea prima înghețată ”ciocolată rubin” din lume. Ciocolata rubin este comercializată ca fiind cel de-al patrulea tip de ciocolată alături de soiurile de ciocolată neagră, cu lapte și albă, remarcându-se pentru culoarea sa roz naturală.

Sarah a spus: ”Ciocolata rubin, cu gustul ei unic de fructe de pădure și netezimea perfectă, este un deliciu senzorial intens, care completează înghețata”. În spațiul britanic există mai multe mărci de ciocolată care oferă acest sortiment de culoare roz.

Sursa: Dailymail.co.uk