Cum să îți surprinzi iubita de sărbători alegând cadoul potrivit

Cum să îți surprinzi iubita de sărbători alegând cadoul potrivit

Nu ești pe sută de metri, însă ar trebui să te gândești încă de pe-acum la cadourile pe care să le cumperi iubitei sau soției de Sărbători.

Mai mult ca sigur că doamna specială din viața ta se așteaptă să o surprinzi cu ceva frumos, așa cum ai făcut-o și în anii precedenți. Iar dacă nu ai avut ocazia să îi faci încă un dar minunat de sărbători, este momentul perfect să începi o tradiție.

Cadourile disponibile sunt pentru toate gusturile, pentru orice buzunar, asigurând faptul că orice femeie, indiferent de cât de pretențioasă se declara, poate primi ceva pe măsură. Dar nu trebuie să uiți…poți să-i oferi un sigur lucru sau o mie…important este ca atunci când faci acest gest să fie din tot sufletul.

Cadouri oferite cu drag de Sărbători

Sunt bărbați care au o putere financiară foarte mare, iar noi ne bucurăm nespus pentru ei, însă ceea ce ar trebui să știe este că, dacă iubesc cu adevărat o femeie, iar acea femeie este sinceră în sentimentele ei, cadourile scumpe, extravagante nu înseamnă foarte mult.

Darurile făcute în cuplu, acolo unde există dragoste adevărată, pot fi inclusiv simbolice. Există persoane care, în loc de inel cu diamante, oferă o simplă sfoară, dar acea sfoară legată în jurul degetului poate înseamna mai mult decât toate pietrele prețioase din lume.

Chiar dacă alegi să oferi un obiect, precum un parfum de exemplu, alege unul care să însemne ceva, care să trezească anumite amintiri sau care știi că o să o bucure enorm pe destinatară.

Arome de vis

Pentru că tot am amintit de parfumuri în paragraful precedent, acestea sunt, fără nicio îndoială, printre cele mai populare idei de cadouri. Pot fi făcute în orice moment, Crăciunul fiind perfect pentru a-i pune iubitei tale un parfum deosebit sub pom.

Poți să cumperi parfumuri, online, accesând, de exemplu, aici. Pentru că tot vorbim de anotimpul rece, opțiunile sunt mai multe. Dacă îi cunoști gusturile femeii iubite, încearcă să-i respecți dorințele. Însă, dacă sunteți la început de drum în relație, iar tu nu știi exact ce arome preferă, te sfătuim să cauți ceva mai festiv.

Parfumurile care au o notă de scorțișoară, vanilie sau fructe de pădure pot fi perfecte pentru o alegere inspirată. În cazul în care dorești totuși să miroși parfumul, te poți duce în magazinele de profil sau cu produse cosmetice pentru a încerca câteva testere. Dacă poți să iei o soră, prietenă sau chiar pe mama ta pentru a  alege ar fi minunat, pentru că femeile știu întotdeauna ce este mai bun pentru ele.

O bijuterie pentru eternitate

Orice femeie adoră podoabele, deci nu credem că nu ai cum să dai greș cu o astfel de alegere.  Nu trebuie să te dai peste cap atunci când cumperi bijuterii pentru că, este adevărat, există piese superbe, cu prețuri care te amețesc numai când le pronunți. Din fericire, piața este una foarte ofertantă, așa că a alege bijuterii pe buget nu este o misiune imposibilă.

Argintul este cel mai la îndemână, fiind la fel de frumos că alte metale prețioase, însă având chiar o varietate de modele mai mare. Mai mult, aceste piese se potrivesc cu tematică Crăciunului, argintul fiind un metal ce se camuflează perfect în outfit-urile festive. Dacă alegi o bijuterie cu piatră, atunci cele roșii, albastre sau verzi sunt ideale.

Poți să-i oferi ceva chiar pe aceeași lungime de undă cu iarna. Sunt multe bijuterii ce imită fulgii de zăpadă sau alte elemente ale anotimpului. Suntem convinși că iubita ta va prețui o astfel de piesă, purtând-o cu drag de fiecare dată când va avea ocazia.

Dacă însă dorești să oferi ceva mai mult, iar femeia din viața ta să-ți devină parteneră pe termen lung, inelul de logodnă dăruit de Crăciun este cel mai “wow” cadou. Astfel vei crea amintiri de neuitat pentru amândoi, iar bijuteria aceasta va fi cea mai importantă pentru ea.

Hrănește-i mintea

Multe femei încă se bucură enorm de o lectură minunată, așa că obiceiul de a da cărți de Crăciun este unul cât se poate de potrivit. De fapt, în unele țări, precum Islanda, este o tradiție respectată de foarte mulți ani. Se numește Jolabokaflod, însemnând “potopul de cărți de Crăciun”.

Dacă știi că prețuiește anumite cărți sau își dorește ceva neapărat, nu ezita să faci o asemenea achiziție. Librăriile din țara noastră oferă titluri minunate, autori internaționali, iar de multe ori aspectul acestor cărți este unul de vis.

Poți să alegi chiar colecții întregi pentru pasionatele împătimite de lectură. Iar noi îți spune că ar trebui să fii mândru dacă iubita ta este o femeie care apreciază o carte bună, pentru că, mai mult ca sigur, nu ai lângă tine un om superficial.

Călătoria dorită, de Sărbători

Multe femei, chiar dacă ți se pare ciudat, nu pun preț pe nimic material. Mai mult ca sigur te gândești că este greu să mulțumești o asemenea persoană, căreia nu îi poți cumpăra nimic. Însă nu este deloc așa. Ai o mulțime de opțiuni, iar călătoriile sunt printre cele mai populare.

Ai auzit-o poate, întâmplător, că vrea să plece într-un anume oraș sau vrea doar să evadeze din cotidian. Crăciunul este momentul perfect pentru a o surprinde. Chiar dacă vorbim de un weekend în doi, te asigurăm că darul tău va fi bine primit. Dacă bugetul tău este unul pe măsură, o călătorie peste hotare, poate chiar într-un loc inedit, o va bucura enorm.

Îți recomandăm, pentru a rămâne în spiritul sărbătorilor de iarnă, o excursie în Laponia. Mai festiv ca aici cu siguranță nu vei petrece niciunde. Până la urmă vorbim de casa lui Moș Crăciun, unde toate visele devin realitate!

 

Ne puteți urmări și pe Google News