Cum s-au schimbat obiceiurile alimentare ale europenilor după pandemia Covid?

mâncare / Sursa foto: Pixabay

Covid. Un studiu realizat în 16 țări arată o tendință de creștere a activităților efectuate de persoane în timpul dimineții și o mai mare atenție în tot ceea ce ține de sănătate. De exemplu, o nouă cercetare sponsorizată de institutul de economie Mastercard a dezvăluit că în majoritatea țărilor europene, oamenii iau masa de seară mai devreme decât o făceau înainte de pandemie.

Cele mai semnificative schimbări au fost înregistrate în Austria (cu 18 minute mai devreme), Portugalia (16 minute) și Irlanda (15 minute).

Obiceiul de a lua cina mai devreme are mai multe beneficii pentru sănătate deoarece îmbunătățește digestia, reduce riscurile bolilor cardiovasculare și contribuie la normalizarea niveluri de glucoză din sânge. În medie, europenii iau cina cu 10 minute mai devreme decât o făceau înainte.

Sursa: Tatiana Chekryzhova | Dreamstime.com

Studiile anterioare privind obiceiurile alimentare post-Covid au dezvăluit că oamenii din Europa își schimbă comportamentele alimentare, concentrându-se mai mult pe planificarea meselor și pe achizițiile conștiente. De asemenea, asistăm la o abandonare a alimentelor semi-preparate în favoarea „mâncărurilor sănătoase” și a meselor împreună cu alți membri ai familiei.

Cum s-au schimbat obiceiurile alimentare ale europenilor, după Covid

Natalia Lechmanova, economist șef pentru Europa la institutul de economie Mastercard, a vorbit pentru Euronews despre factorii care produc această tendință.

„Un motiv este că lucrăm mai flexibil, astfel încât avem mai mult control asupra programelor noastre și putem decide când să ieșim să mâncăm.” "Al doilea motiv este că consumatorii sunt din ce în ce mai atenți la sănătate, acordă prioritate somnului, merg la culcare mai devreme și dorm mai mult", a explicat Lechmanova.

Pandemia Covid nu a afectat doar obiceiurile alimentare. Cercetarea indică și o schimbare a tiparelor cumpărăturilor alimentare, consumatorii având tendința de a face cumpărături la începutul săptămânii, în zile mai liniștite, cum ar fi luni și marți, în locul week-endului, când aglomerația este la cote maxime.

„Observam schimbări semnificative în comportamentul de cumpărare”, a spus Natalia Lechmanova.

Datele noastre evidențiază faptul că aceste comportamente nu sunt simple tendințe, ci reflectă transformări mai profunde ale modului în care oamenii acordă prioritate timpului și experiențelor”, a adăugat economistul.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / it.euronews.com