Ce s-ar fi întâmplat dacă Războiul Rece s-ar fi transformat într-o confruntarea militară deschisă? Este o întrebare pe care mulți și-o pun încă și astăzi. Chiar dacă acest exercițiu de istorie contrafactuală este extrem de riscant, experții care analizat planurile concepute de strategii celor două tabere susțin că știu cine ar fi câștigat războiul.
Conform scenariului elaborat de NATO la sfârșitul anilor '80, un eventual conflict militar dintre cele două tabere s-ar fi materializat printr-un atac al forțelor Tratatului de la Varșovia – mai precis, Uniunea Sovietică, Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia și Ungaria - asupra Germaniei de Vest.
Planul presupunea că alianța occidentală se va apăra cât mai departe posibil, evitând să utilizeze armele nucleare tactice. Și Tratatul de la Varșovia avea un plan clar de război împotriva NATO! Cel puțin așa au susținut noii guvernanți polonezi care, după căderea comuinismului, au făcut publice documente sovietice secrete care dezvăluiau strategia
Planul, cunoscut sub numele de „Șapte Zile spre Rin”, a stat la baza exercițiului militar din 1979 care pornea de la ideea unei agresiuni a NATO, cu 25 de lovituri nucleare asupra Poloniei, inclusiv a orașelor Gdansk și Varșovia.De fapt, însă, ideea că e vorba de o combaterea unei agresiuni NATO era un simplu pretext, folosit din rațiuni de propagandă, De fapt, partea cu adevărat importantă a planului era atacul sovietic surpriză împotriva NATO.
Până în anii 1980, NATO trecuse la o doctrină nucleară „Răspuns flexibil”: Alianța era pregătită să utilizeze armele nucleare, dar căuta să câștige războiul în mod convențional. Această strategie era, însă, în contrast puternic cu planurile făcute de experții Tratatului de la Varșovia. Aceștia considerau utilizarea armelor nucleare ca inevitabilă, așa că plănuiau să le folosească de la bun început.
Forța brutală extremă ar fi oferit Tratatului de la Varșovia un avantaj strategic enorm asupra NATO, notează nationalinterest. org.
În planul „Șapte zile spre Rin”, forțele nucleare sovietice urmau să distrugă Hamburg, Dusseldorf, Köln, Frankfurt, Stuttgart, München și capitala Bonnului german-vest. Sediul NATO de la Bruxelles ar fi anihilat, la fel ca și portul belgian din Anvers. Amsterdam ar fi fost, de asemenea, distrus. Până și Danemarca urma să fie ținta a două atacuri nucleare.
Rezultatul ar fi fost că NATO ar fi rămas fără o bună parte din conducere, iar guvernelor civile din Occident distruse sau demoralizate. Germania de Vest, Belgia, Olanda și Danemarca urmau să fie ocupate la sfârșitul celor șapte zile. Eliminarea orașelor portuare Hamburg, Antwerp și Amsterdam viza să reducă semnificativ capacitatea NATO de a aduce întăriri din Marea Britanie și America de Nord.
Curios, Franța și Regatul Unit erau cruțate de atacuri nucleare. Acest lucru se datora probabil faptului că ambele țări aveau arsenale nucleare independente de Statele Unite. Calculul era că Statele Unite ar ezita să riposteze de teama escaladării la războiul nuclear strategic. Pentru Franța și Marea Britanie, însă, câmpul de luptă atomic european era mult mai aproape, așa că linia de separare între tactică și stratege ar fi putut să nu mai fie atât de clară.
Planul Pactului de la Varșovia arată clar un lucru. Sovieticii vizau ca atacul fulger să forțeze Republica Federală Germania (Germania de Vest) să se predea, astfel încât restul NATO sî rămână fără motive de a continua lupta – ceea ce preîntâmpăina riscul unui război nuclear total. Analistul nationalinterest.org Kyle Mizokami crede că NATO ar fi pierdut războiul, din cauza calculului greșit că escaladarea spre folosirea armeleor nucleare va fi treptată
În aceste condiții, URSS, care plănuia să le folosească dîn prima zi, ar fi căpătat un avantaj uriaș. Mai ales că utilizarea de lovituri nucleare asupra Europei de Vest ar fi transferat decizia de la NATO, ca organism colectiv, la conducerile celor trei puteri nucleare, adică Statele Unite, Franța și Marea Britanie, ceea ce ar fi dat naștere unor tensiuni între aliați.