Cum s-a transformat Ion Iliescu din locomotivă electorală în „oaia neagră” a PSD

Cum s-a transformat Ion Iliescu din locomotivă electorală în „oaia neagră” a PSD

Campania pentru alegerile locale a reprezentat unicul moment electoral postdecembrist din a cărui „organigramă” a lipsit cu desăvârşire Ion Iliescu, ctitorul FSN-PDSR- PSD.

Cauzele tăcerii şi pasivităţii lui Ion Iliescu (de-a lungul întregii campanii electorale) – în condiţiile în care, din 1990 şi până la prezidenţialele din 2014, fondatorul şi preşedintele de onoare al PSD a reprezentat un veritabil „motor electoral”, cu ocazia tuturor tipurilor de alegeri, inclusiv europarlamentare! – are mai multe explicaţii. „Evenimentul zilei” vă dezvăluie, în exclusivitate, adevăratele motive ale acestei absenţe notabile.

Cronica unei marginalizări

În primul rând, potrivit surselor noastre, Liviu Dragnea şi liderii PSD nu i-au solicitat deloc sprijinul electoral lui Ion Iliescu, izolându- l pe linie de partid.

Pe de o parte, relaţiile dintre Dragnea şi preşedintele de onoare s-au răcit total, iar, pe de altă parte, social-democraţii s-au temut de faptul că împlinirea a 26 de ani de la sângeroasele evenimente petrecute în Bucureşti (între 13 şi 15 iunie 1990) ar putea produce prejudicii electorale PSD, dacă Ion Iliescu – urmărit penal în dosarul Mineriadei, pentru „infracţiuni contra umanităţii” – ar fi lansat discursuri şi ar fi defilat alături de unii candidaţi pesedişti.

În realitate, conform surselor noastre, între Dragnea şi Iliescu s-a căscat „o prăpastie de netrecut”, încă de la Congresul PSD din 18 octombrie 2015, când teleormăneanul a solicitat un moment de reculegere pentru greşelile făcute în trecut de partid, inclusiv faţă de victimele dictaturii comuniste.

Pe Ion Iliescu l-a supărat enorm faptul că Dragnea a găsit de cuviinţă să-l sacrifice public, doar pentru a mima o reformă a PSD în ceea ce priveşte acuzele privitoare la trecutul criptocomunist.

Rizea, singurul „client” al lui Iliescu

În 2016, singurul pesedist care i-a solicitat sprijinul electoral lui Ion Iliescu a fost deputatul brăilean Cristian Rizea, însă acesta nu a mai ajuns să candideze la Primăria Sectorului 5, fiind trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Totuşi, înainte de ieşirea din cursa electorală, Rizea l-a invitat pe Iliescu la inaugurarea noului Club al Pensionarilor din cartierul Ferentari, unde fostul şef de stat şi-a lansat volumul de amintiri – „Destinul unui om de stânga” – şi a purtat discuţii ideologice cu activiştii şi simpatizanţii de vârsta a treia. Potrivit surselor EVZ, condiţia lui Ion Iliescu a fost ca Rizea să achiziţioneze aproximativ 200 de volume care, ulterior, au fost scoase la vânzare în incinta Clubului Pensionarilor din Ferentari.

Supărarea lui Ion Iliescu a crescut în apropierea campaniei electorale, când Liviu Dragnea şi liderii PSD i-au ignorat cu desăvârşire apelul la pace şi unitate, excluzându- l pe Valeriu Zgonea în urma unui spectacol televizat garnisit cu fabule animaliere. „Considerați acest mesaj drept expresia îngrijorării mele, îngrijorare determinată de evoluțiile la vârful partidului. Știți foarte bine că nu sunt adeptul excluderilor și al altor măsuri de forță”, a avertizat Ion Iliescu, pe blogul personal.