Să fie bine să nu fie rău! Cum s-a pregătit ziarul Scânteia cu două ediții, în 22 decembrie 1989, să iasă în întâmpinarea istoriei.

Revoluția l-a prins pe Sorin Faur la ziarul Scânteia. Era corector și deja începuse să înțeleagă ce se ascunde dincolo de limbajul de lemn al Partidului Comunist Român.

 „Inițial, și asta este una din paginile cele mai comice, dar și tragice, ale presei române, ediția din 22 decembrie 1989 a Scânteii a avut două ediții.

Una în care tovarășul Nicolae Ceaușescu era pe prima pagină și niște nenorociți spărseseră geamurile și se ridicaseră împotriva lui. Și, ediția a doua care s-a chemat „Dictatorul a fugit! Odiosul și sinistra”. În aceeași zi.

Cred că mai am o ediție, dar sunt la Academie. Este ediție din 22 decembrie. Ediția a doua din aceeași zi, s-a chemat, totuși, Scânteia poporului”, a povestit Sorin Faur, în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro.

De la meseria de corector la ziarul Scânteia, la cea de bibliotecar

Moderatorul emisiunii „Contrapunct”, de la evz.ro, a preferat să plece imediat la începutul anului 1990, deși perspectivele se arătau luminoase, adică trecerea sa de la „clasa muncitoare în redacție”. Scânteia s-a transformat în 1990 în ziarul Adevărul. Ce l-a reținut, totuși, să rămână în continuare în acel loc?

„Pur și simplu, abordarea lor… Tonul acela… Venise darie Novăceanu. El mi-a semnat demisia, o am și acuma, am păstrat-o în două exemplare. Încă nu venise CTP, cred că el a venit prin martie.

De ce-am plecat? Opțiunea mea politică era alta decât opțiunea lor politică. Ca să înțelegi, eu m-am înscris în PNȚCD în 28 ianuarie, în seara zilei când a fost Corneliu Coposu cu TAB-ul din sediu. Eram în stradă. N-am ratat nicio ieșire masivă în stradă, până prin anul 1993, le-am făcut pe toate. Pentru că am văzut ce se întâmplă.

Și am plecat, m-am dus la o prietenă care m-a primit generoasă. Era directoare de liceu, undeva în capătul Colentinei, și m-am angajat bibliotecar. Am plecat din presă și m-am angajat bibliotecară. Eram încă student la Filologie. Eram căsătorit și eram o singura sursă de venit. Am stat în pivnița acelui fabulos liceu, Lucian Blaga. Am cumpărat cu mâinile mele primele apariții, acele care au avut o anumită importanță, acelea de după 1989, chiar în cultura națională, cărți importante. De pildă Virgil Ierunca- Fenomenul Pitești”, a mai spus Sorin Faur.