Sub ochii „vigilenţi” ai angajaţilor celor două firme care asigurau paza instituţiei, demnitarul şi doi subalterni ai săi au fost lăsaţi fără calculatoare. Ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, şi doi dintre subalternii săi au fost „uşuraţi” de hoţi de laptopurile de pe birouri, sub ochii „vigilenţi” ai angajaţilor celor două firme care asigurau, la acel moment, paza instituţiei. Aşa susţin surse din poliţie, potrivit cărora furtul a fost comis, cel mai probabil, în timpul minivacanţei de 1 Mai, dar a fost reclamat anchetatorilor mai târziu, când ministrul şi secretara lui s-au întors la birou şi au constatat că le-au dispărut computerele.
În timp ce ministrul este „prea ocupat” să stea de vorbă cu reporterii EVZ pe această temă, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dragoş Năcuţă, se abţine de la comentarii pe motiv că „dispariţia laptopurilor nu este un subiect de presă”. Mai mult, Florin Lungu, reprezentantul societăţii Ronin Protect (una dintre cele două firme care asigurau, la acea dată, paza instituţiei) afirmă că nu ar fi existat, de fapt, niciun furt şi că e posibil ca laptopurile să fi fost scoase din instituţie „în timpul programului de lucru”. „Pe laptopul ministrului nu erau informaţii importante”
Concret, poliţiştii Secţiei 14 din Capitală au fost sesizaţi, pe 4 mai, că din biroul ministrului Nicolae Nemirschi, din cel al secretarei sale şi al unui alt subordonat au fost furate trei laptopuri, prejudiciul fiind estimat la 15.000 de lei. „Bănuim că furtul a fost comis în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai. La acel moment, paza instituţiei era asigurată de societatea Ronin Protect, în dimineaţa următoare, la ora 8.00, fiind preluată de angajaţii societăţii Security International Agency Services SRL. Nu putem vorbi despre o spargere, întrucât nu existau urme de forţare a uşilor sau ferestrelor”, au precizat sursele citate. „Am prelevat probe şi se derulează expertize criminalistice şi traseologice, care sperăm să ne conducă la hoţi”, au explicat şi oficialii Poliţiei Capitalei.
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului a explicat sec: „Pentru noi, acest furt nu este un subiect de presă. Şi în alte instituţii s-au mai produs evenimente similare şi, în plus, ministrul nu stocase pe laptopul de serviciu informaţii importante”.
„Nu a fost niciun furt!” Florin Lungu, unul dintre reprezentanţii firmei Ronin Protect, lasă să se înţeleagă că, de fapt, angajaţii ministerului ar fi plecat cu laptopurile. „În acest moment, noi nu mai asigurăm paza ministerului, dar în acea noapte am avut acolo un om. De fapt, din discuţiile mele cu poliţia am înţeles că nu este vorba de nicio spargere, de niciun furt. E posibil ca laptopurile să fi fost luate de cineva din instituţie în timpul programului de lucru”, a explicat Lungu.
La rândul său, avocatul firmei Security International Agency Services ne-a transmis că mai-marii societăţii nu cunosc multe detalii despre acest caz, drept urmare, se abţin de la comentarii.