Cum poţi slăbi DE AZI PE MÂINE

Dr. Caroline Apovian, un specialist în probleme de obezitate cu peste 25 de ani de experienţă în nutriţie, afirmă că un anumit lucru este posibil.

Apovian a lucrat ca profesor de medicină în cadrul Boston University School of Medicine şi a fost consultat al NASA pe teme de nutriţie. Acum, specialista a lansat o nouă carte, intitulată „The Overnight Diet: The Proven Plan for Fast, Permanent Weight Loss”, în care detaliază modul în care oamenii pot slăbi peste noapte!

„Aceasta este prima dietă din lume despre care există date medicale ce atestă că produce rezultate instante şi de durată. Veţi slăbi până la 900 de grame în prima noapte, 4 kilograme în prima săptămână şi veţi continua să slăbiţi în săptămânile următoare”, spune dr. Apovian.

Este necesar

Dieta începe cu o zi în care sunt consumate doar shake-uri lichide cu proteine, lucru ce are ca scop accelerarea metabolismului peste noapte, ceea ce duce la slăbirea unui kilogram până a doua zi dimineaţa.

Următoarele şase zile este încurajată o dietă bogată în proteine, pentru a menţine corpul în „modul de ardere a grăsimilor”. Dr. Apovian afirmă că în aceste şase zile niciun aliment nu este interzis, legumele şi fructele fiind permise în cantităţi nelimitate pentru a combate senzaţia de foame. În aceste şase zile vor fi date jos alte 4 kilograme, pentru un total de 5 kilograme slăbite într-o săptămână. Ea adaugă că senzaţia de foame apare atunci când nu dormim suficient, ceea ce stimulează secretarea hormonului asociat foamei. Este necesar ca persoanele care țin dieta să dormă câte 8 ore pe noapte.