Turiștii români care merg pentru prima dată în Grecia ar trebuie să fie pregătiți și cu numerar și cu card. Părerile sunt împărțite când vine vorba de card, nu de alta, dar comisioanele par să difere de la bancă la bancă. Iar la anumite magazine nu se poate plăti cu cardul. ”Cash și revolut în euro. Orice card în ron implică comision de schimb.
Revolut are curs bun în programul de lucru, schimbat lei în euro în revolut, și plătesti direct cu euro”, spune un turist, pe un forum destinat vacanțelor în Grecia. ”Eu am plătit numai cu Revolut, dar cred că este ok și cu cardul de la bănci din România. Pe de altă parte, la magazine mici sau restaurante se preferă cash. Dacă vrei să negociezi prețul, la suveniruri de exemplu, sigur cash”, a opinat altul.
Turiștii mizează pe toate variantele
Cu toate acestea nu peste tot este la fel. ”În Zakynthos dacă plăteam cu Revolut la magazinele mici, era puțin mai mult. Ei nu-și asumă comisioanele pentru POS. Nu vă gândiți că simțeam foarte mult diferența”, a spus un alt turist. ”Revolut/Salt pus în wallet la telefon. Mult mai comod, nu cari portofel cu tine, plătești peste tot cu telefonul.
Bineînțeles și ceva cash dacă vreți să luați de la vânzători ambulanți, legume/fructe. Referitor la cursuri de schimb nu înțeleg îngrijorarea: vorbim de sume mici, e irelevantă diferența de schimb valutar între salt și revolut.
La numerar, puteți primi reducere
Vorbim de cheltuieli de vacanță, nu de zeci de mii de euro ca să conteze într-adevăr”, a explicat un alt turist. ”Eu trăiesc în Grecia și plătesc doar cu cardul, Piraeus sau Revolut. Cu card emis în România se poate plăti, dar nu prea cred că este avantajos.
Sunt locuri, mai ales la suveniruri, argintării, la unde cu cash ți se poate face ceva reducere. Sau comanzi ceva "la pachet" ce îți este adus cu scuterul și trebuie să plătești cu numerar”, a spus un alt conațional.