Orice trupă mare, sau artist celebru, dorește să i se îndeplinească cerințele dinaintea concertelor și, astfel, sunt puse pe foaie cele mai ciudat cerințe, care, pentru ei, sunt absolut normale.
Ca organizator de concerte sau de festivaluri de muzică ai o misiune extrem de importantă: aceea de a-i asigura și îndeplini artistului tot ceea ce acesta a menționat în rider-ul său de ospitalitate, precum și în cel tehnic.
Dacă în cel tehnic sunt specificate instrumente, echipamente de sunet, de lumini sau vizuale, ei bine, în cel de ospitalitate apar ciudățeniile. Este o sarcină grea pentru organizatori sau pentru tour manageri, iar vedetele vin cu cerințe greu de îndeplinit. Exemple sunt cu carul. Iată câteva dintre ele.
Jennifer Lopez cere, de regulă, indiferent de concert, fie caritabil, fie plătit, o rulotă de 12 metri vopsită integral în alb, iar interiorul, aranjat clasic, flori, mobilă, draperii, totul, desigur, alb.
Mariah Carey, cerințe aparte
Regretatul Prince voia ca toate obiectele din spatiul sau sa fie învelite în plastic. Kanye West alege mereu un scaun de frizerie în backstage și prosoape Versace, în timp ce Mariah Carey insista să aibă două vaze pline cu trandafiri albi și lumânări parfumate cu vanilie. Camera ei trebuie să fie încălzită la fix 23.8 grade Celsius și nu trebuie să fie aglomerata cu motive obositoare ochiului.. Rapperul LL Cool J vrea să găsească mereu în camera sa din backstage 24 de trandafiri și o sticluță de ulei pentru copii Johnson & Johnson.
Dar, să revenim în lumea rock-ului.
Aici, o lume nebună, dar frumoasă. Înainte de a vorbi despre Van Halen, trebuie amintit și rider-ul de ospitalitate al trupei Mötley Crüe. Nikki Sixx & Co. aveau o listă uriașă de cerințe, precum un borcan de unt de arahide moale, o programare la Alcoolicii Anonimi din fiecare oraș în care cântau, o mitralieră, un șarpe boa de cel puțin 4 metri, un borcan de la un anumit producător de muștar și multe altele.
Bomboanele M&M maro, lecție pentru organizatori
Cu Van Halen, treaba stă în felul următor. Celebra trupă americană se numără printre cele ale căror cerințe din rider-ul de ospitalitate erau incredibil de amuzante, șocante, dar foarte serioase pentru ei.
Prin anii '70, într-unul dintre contracte membrii formației au cerut să nu existe bomboane M&M maro în culise, ci doar cele albastre, verzi, galbene și roșii. Mai mult, o clauză în contract se referea la acest aspect. În cazul în care era găsită o singură bomboană maro printre celelalte, trupa avea dreptul de a anula întregul concert și asta pe cheltuiala organizatorilor. Și după cum bine știm, concertele trupei Van Halen erau extrem de costisitoare, dar care aduceau și câștiguri de milioane de dolari.
Astfel, în tot acest timp, organizatorii trebuiau să elimine acele bomboane maro din pungile de M&M. De ce aveau această cerință? Pentru că, nu de puține ori, organizatorii nu citesc cu atenție cerințele artiștilor, iar pentru ei reprezintă o mare lipsă de respect și, astfel, formația îi obliga practic pe organizatori să fie atenți și să țină cont de toate detaliile. (FOTO: sandsleadership.com)