Separarea lui Pepe de Raluca Pastramă s-a transformat încet, încet dintr-un divorţ liniştit într-un adevărat scandal, alimentat recent de faptul că artistul a aflat toate detaliile despre modul în care a plecat fosta soţie la munte cu amantul.
Nevoit să se apere în faţa instanţei după ce Raluca Pastramă a solicitat eliberarea unui ordin de protecţie motivând că a fost agresată de soţ, Pepe a trebuit să se apere şi a depus un document în care a explicat că nicio secundă nu a fost violent cu mama copiilor săi. În acel document, Pepe a explicat chiar că Raluca Pastramă a făcut totul pentru a-l provoca şi a o lovi.
Amintim că ieri, presa tabloidă a publicat documentul în care Pepe a povestit că aflase despre aventura extraconjugală a soţiei de la un jurnalist de investigaţie. În prim-plan apare un bărbat celebru, al cărui nume a fost cenzurat de jurnalişti din motive ce ţin de imaginea respectivului şi de protecţia datelor personale.
Pepe a aflat cel puţin din două surse
Înainte de a fi informat de acel jurnalist, se pare că Pepe fusese informat despre escapada soţiei sale şi de la buna lui prietenă, Oana Roman. Şi ea primise informaţii despre faptul că Raluca Pastramă s-a distrat la munte alături de amant şi a decis să i le transmită lui Pepe.
În momentul în care Pepe a terminat de finalizat propria anchetă cu privire la infidelitate, a întrebat-o pe Raluca Pastramă dacă recunoaşte că are o aventură. Soţia necredincioasă şi-a recunoscut păcatul, dar se pare că modul calm în care Pepe a primit vestea a scos-o din minţi.
În actul pe care l-a depus în instanţă, Pepe a spus că, probabil pentru a-l provoca să o lovească, Raluca l-a înjurat, l-a scuipat şi l-a jignit. Din fericire pentru el, cântăreţul a găsit calmul necesar şi nu şi-a pierdut cumpătul. Între timp, fosta soţie a renunţat la ordinul de protecţie, semn că acuzaţiile de agresiune n-au fost susţinute de probe solide.
„Raluca a fost cu unii la munte.”
Despre momentul în care i-a dat vestea-şoc lui Pepe, Oana Roman a vorbit marţi seara, în emisiunea Xtra Night Show, la Antena 1: „Eu am aflat, ca toată lumea, de pe YouTube. Nimic nu a prevestit această situație. A fost un eveniment în familie, cu o săptămână înainte de acest anunț al lui. Este un lucru pe care noi nu l-am văzut venind.
El fiind Rac, e un om mai introvertit. În momentul în care a făcut acest anunț, noi, cei din familie, am încercat să îl sprijinim. Cred că s-a înțeles foarte clar că el nu și-a dorit acest lucru, el nu și-a dorit acest divorț, n-a înțeles de ce Raluca și-a dorit.
Nu cred că a înțeles și nimeni n-a înțeles. Această informație a ajuns și la urechile mele, la un moment dat. Auzisem despre asta, dar eu nu mă bag de obicei în lucruri dacă nu am o informație. Au venit oameni la mine și mi-au spus: Raluca a fost cu unii la munte.
Eu nu am putut să probez chestia asta și atunci nu m-am băgat. I-am spus că am auzit chestia asta. El a mai auzind probabil și din altă parte, a început să își facă propria lui anchetă.
Este clar că el și-a dorit, dacă tot s-a ajuns în momentul acesta al divorțului și al separării, ca lucrurile să se întâmple cât se poate de amiabil și de civilizat, în primul rând pentru copii. Pentru el, pe lumea asta copiii sunt lucrul cel mai important.”
sursa: spynews.ro