Cei care deţin sume mari îşi pot proteja banii prin conturi de maximum 100.000 de euro la mai multe bănci.
Limita maximă a despăgubirii oferite de bancă unui deponent, dacă instituţia dă faliment, este de 100.000 de euro, plafon valabil la nivelul întregii Uniuni Europene. Pentru a-şi proteja fondurile, cei cu economii ce depăşesc această sumă pot înfiinţa depozite de maximum 100.000 de euro în mai multe bănci, "asigurându- se că sunt membre ale unei scheme de garantare (din România sau altă ţară)", a spus Eugen Dijmărescu, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB), într-o dezbatere cu cititorii capital.ro.
Dacă banca dă faliment, "banii pot fi recuperaţi de la una dintre băncile plătitoare cu care FGDB are convenţii încheiate în acest scop în maximum 20 zile de la data declarării insolvenţei. FGDB şi banca în faliment vor anunţa public banca plătitoare înainte de acest termen. Fondul a încheiat deja convenţii cu băncile în acest sens", spune Dijmărescu.
Fondul acordă despăgubiri pentru depozitele cu dobândă standard sau negociată. Dacă depozitul depăşeşte 100.000 de euro, pentru recuperarea diferenţei deponentul se va înscrie "la masa credală constituită de lichidator".
Cum să-ţi maximizezi câştigul
Creşterea inflaţiei îi determină pe români să se întrebe dacă banca mai este locul în care merită să-şi păstreze economiile. Dijmărescu le recomandă deponenţilor să "exploreze cu instituţia mai multe modalităţi de fructificare a depozitelor, inclusiv ca termene", pentru a maximiza câştigurile.
Potrivit şefului FGDB, banii furaţi de pe card sau din depozit nu pot fi recuperaţi de la Fond. El le recomandă persoanelor în cauză "să se adreseze băncii şi organelor de cercetare ale Poliţiei sau Protecţiei Consumatorului".
Sursele din care Fondul oferă despăgubirile sunt asigurate în special de contribuţiile băncilor. "Pentru nevoi suplimentare, FGDB poate recurge la împrumuturi de la bănci, prin emiterea de titluri de valoare proprii sau prin împrumuturi de la Ministerul Finanţelor", spune Dijmărescu.
La începutul anului, în schema de garantare a depozitelor erau incluse 33 de instituţii de credit persoane juridice române, din care 32 de bănci şi Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP. În România există în prezent 42 de bănci comerciale.