Trebuie să fiţi atenţi la valorile contrastului, rezoluţie, spectrul de culori, timpul de răspuns şi rata de refresh. De asemenea, e important şi dacă e LED sau LCD.
Atunci când alegeţi un monitor pentru computer trebuie să luaţi în calcul câteva aspecte importante. LCD sau LED? Cel din urmă tip oferă un contrast mai bun, iar culorile sunt mai intense decât pe LCD. Conectivitatea. E importantă mai ales pentru cei care vor să vizioneze filme pe el. De exemplu, pentru a conecta un laptop ar trebuie să aibă intrare de tip HDMI. Contrastul. Atenţie la detaliile tehnice! Unele magazine prezintă contrastul dinamic, care are valori mai mari. Fiţi atenţi la valorile contrastului static, pentru că acestea sunt cele importante. Alegeţi un monitor care să aibă o valoare de la 1.000: 1 în sus.
Spectrul de culori. Să fie cât mai mare. Majoritatea monitoarelor reproduc 16,7 milioane de culori.
Rezoluţia. Alegeţi un display de tip 16:9, pe care îl puteţi folosi atât pentru munca de birou, cât şi pentru vizionare de filme şi alte tipuri de fişiere multimedia. Diagonala. Să fie de cel puţin 19 inci, pentru a te bucura de meniuri mult mai aerisite decât pe un laptop de exemplu. Timpul de răspuns. Este extrem de important, mai ales pentru cei care sunt jucători împătimiţi. Cu cât valoarea este mai mică, cu atât este mai bine.În timpul jocurilor, imaginile nu au întârzieri şi îşi păstrează claritatea. Unghiul de vizualizare. Pe unele monitoare, din anumite unghiuri nu mai poţi viziona imaginile. E important ca această valoare să fie cât mai mare.