Cum influenţează religia comportamentul uman

Cum influenţează religia comportamentul uman

Cercetatorii Universităţii Columbia au realizat un studiu în care au analizatinfluenţa religiei asupra comportamentului şi vieţii sociale a individului, notează Daily Mail.

A rezultat că religia are o influenţă pozitivă asupra comportamentului uman, şi că oamenii religiosi sunt mai oneşti, generoşi, şi dispusi să ofere ajutor fără a primi ceva în schimb. Prinţesa de sus Psihologul Ara Norenzayan a dorit să răspundă tuturor studiilor care plasau comportamentul generos al oamenilor religioşi ca fiind de fapt un mod de a câştiga o mai bună reputaţie în comunităţile lor. "Am vrut să vedem într-adevăr care este explicaţia ştiinţifică", a spus Norenzayan. Studiul a arătat că între convingerile religioase şi comportamentul pro social există o strânsă legătură. Cei mai mulţi voluntari vin din rândurile acestui segment al populaţiei. Mai mult, aceşti oameni nu ar putea să trişeze la un joc, sau să înşele pe cineva, au mai spus specialiştii. Acţiunile caritabile şi donaţiile au în spatele lor, de cele mai multe ori, oameni cu o conduită religioasă strictă. Comportamentul generos al acestui segment al populaţiei se datorează, în primul rând, fricii de Divinitate. Copiii care au participat la studiu şi care au fost puşi în faţa unor situaţii în care trebuiau să fie necinstiţi au spus că…prinţesa Alice îi veghează de undeva de sus şi nu îi lasă să se comporte urât!