O cladire cenusie din Copoul iesean adaposteste o cheie importanta pentru descifrarea unuia dintre cele mai mari mistere ale Romaniei postdecembriste: trecutul de nomenclaturist al lui Ion Iliescu si influenta pe care acesta a avut-o in organismele tortionare ale sistemului comunist. Cladirea este sediul Arhivelor judetene, iar „cheia” este reprezentata de dosarele fostului Comitet judetean PCR, care redau o mare parte din activitatea lui Iliescu ca prim-secretar al judetului, functie pe care a avut-o in perioada 1974-1979.

Dosarele respective, devenite publice in urma cu cateva luni, il arata pe Iliescu ca pe un adevarat stapan al judetului, care controla tot ce misca in Iasi: de la culturile agricole pana la activitatea organelor de Militie sau Securitate, ori cea a presei studentesti. In plus, dosarele din care „Evenimentul zilei” va prezinta fragmentele cele mai semnificative rastoarna una dintre teoriile pe care Iliescu le-a sustinut asiduu in ultimii 17 ani, respectiv ca ar fi fost un „disident” al sistemului.

Filele uzate de trecerea timpului demonstreaza ca fostul presedinte, cel putin in perioada cat a stat la Iasi, nu doar a acceptat sistemul, ci a muncit la consolidarea lui si la anihilarea actiunilor care ar fi putut sa-l ameninte. In conditiile in care CNSAS nu a primit niciun document despre relatia lui Iliescu cu fosta politie politica, dosarele de la Iasi reprezinta singura marturie despre conexiunile dintre acesta si organele fostei Securitati.

Informat de-a fir a par

In arhiva din Copou exista un document marcat „secret de serviciu” care dovedeste ceea ce in spatiul public s-a vehiculat de multe ori in ultimii 17 ani: Ion Iliescu, prin calitatea sa de prim-secretar, era informat si superviza fiecare pas al Securitatii.

In data de 1 mai 1975, Comitetul judetean PCR, structura al carei sef era Iliescu, primea de la Inspectoratul judetean al Ministerului de Interne un „Program de masuri pentru indeplinirea in bune conditiuni a hotararilor adoptate de cel de-al IX-lea Congres PCR”. Programul prevedea, la punctul 2, „Dezvoltarea legaturilor organelor de Securitate si Militie din judet cu celelalte organe de stat si obstesti, precum si cu masele de oameni ai muncii”.

Primul-secretar era, astfel, informat despre obiectivele concrete ale Securitatii: „Trimestrial, impreuna cu organele de procuratura si justitie, se vor organiza consfatuiri de lucru pentru analiza starii infractionale din judet si stabilirea de masuri pentru combaterea ei, si, lunar, pe baza unor planificari, vor fi popularizate legile si actele normative ce reglementeaza diferite probleme, urmarindu-se educarea cetatenilor in spiritul legilor, al vigilentei revolutionare si combativitatii fata de manifestarile antisociale.

Va fi folosita mai des presa locala” si „se va imbunatati activitatea de selectionare a cauzelor penale din care rezulta maximum de invataminte pentru prevenirea savarsirii de infractiuni, care vor fi propuse organelor de justitie si procuratura spre a fi judecate la fata locului, in organizatii socialiste, comune sau cartiere, si vor fi pregatite unele actiuni de punere in dezbatere public, asigurandu-se conspirarea mijloacelor si metodelor de munca folosite in solutionarea cazurilor respective”.

Securitatea ieseana il informa, de asemenea, pe primul-secretar ca urma sa colaboreze strans cu presa locala pentru indeplinirea „programului”: „Se va intari colaborarea cu ziarul „Flacara Iasului” si studioul de radio Iasi si vor fi sprijinite pentru realizarea si difuzarea de materiale menite sa contribuie la educarea cetatenilor in sprijinul egalitatii socialiste, al vigilentei si combativitatii fata de manifestarile antisociale”.

Tinerele cu prieteni straini – „candidate” la exmatriculare

O problema spinoasa pentru conducerea PCR din acea vreme era activitatea studentilor straini. Ion Iliescu se numara printre activistii comunisti care-i considerau pe acestia un focar de risc pentru „ordinea socialista”. Un proces-verbal al unei sedinte a Biroului judetean PCR dezvaluie ca Iliescu dorea sa stie orice miscare suspecta a studentilor veniti din alte tari la Iasi.

„Sa intreprindem actiuni cu studentii straini, sa avem si o discutie cu ei si sa-i punem in tema cu anumite probleme pe care ei trebuie sa le respecte. Suntem o tara in curs de dezvoltare si, chiar daca am avea posibilitati deosebite, ei vin sa se formeze cadre pentru popoarele lor si nu ca aristocrati si trebuie sa se incadreze in conditiile care li se ofera studentilor nostri. (…)

Deci sa facem un lucru foarte temeinic. In acelasi timp, si ai nostri sa fie mai atenti fata de studentii straini, sa-i integreze in actiunile proprii.” Avertizat de un subaltern ca unele tinere din Iasi se aflau in anturajul studentilor straini, Iliescu a gasit imediat „solutia”: „Iar cu fetele acestea sa luam masuri de exmatriculare din scoli, sa fie chemati parintii si o sa le linistim”.

Iliescu vorbea in cunostinta de cauza: dosarele de la Iasi contin mai multe informari care ii fusesera trimise de rectorii universitari ieseni, despre incidente in care fusesera implicati studenti din Zair sau Iordania. In informarile respective erau consemnate acte de „indisciplina”, cum ar fi altercatii pornite pe fondul consumului de alcool. O parte dintre aceste informari erau trimise de Iliescu la „centru”, respectiv la CC al PCR.

Pete pe dosare

„Chiaburii” si „unchii din Austria”

Un alt document interesant din arhiva judetului Iasi este reprezentat de o informare despre „problemele de cadre” ale unor profesori, primita de Comitetul Judetean PCR in 1975. Astfel, liderii comunisti erau atentionati asupra „petelor” din biografia unor cadre didactice propuse pentru a ocupa cate un loc in Senatele universitare: „Corduneanu Constantin – parintii au fost exclusi din partid, tatal sau a fost chiabur, a suferit doua condamnari” si „Sanduloviciu Mircea – are unchi si matusa in Austria” si „Erhan Viorel – tatal sau a fost legionar. A fost respins de la propunerile pentru prorector”, „Botan Nicolae a fost cuzist, fiu de preot”.

In acelasi dosar se mai gasesc tabele nominale cu zeci de cadre universitare numite in diferite consilii profesorale, in care exista rubrici speciale pentru nationalitate (se facea distinctie neta, de exemplu, intre cei „romani” si „evrei”), dar si pentru originea sociala (in care era trecuta meseria parintilor).   

"Elementele nationaliste"

Entuziasmat de exmatriculari

Desi dosarul „Iliescu” nu a aparut niciodata, crampeie din biografia sa politica necenzurata se mai regasesc si in arhiva Comitetului Central al PCR, inclusiv din anii ‘50, cand viitorul presedinte al Romaniei era doar membru CC al Uniunii Tineretului Muncitoresc. Documentele au fost studiate si de Comisia „Tismaneanu”.

Astfel, la o sedinta din 23 martie 1959, Iliescu relata dezbaterile Uniunii Asociatiilor Studentilor din Romania, aproband exmatricularea unor tineri din Transilvania, care sarbatorisera Unirea de la 24 ianuarie: „Au fost date cazuri concrete de nationalism care s-au manifestat la Cluj si Tg.-Mures, luandu-se pozitie fata de aceste cazuri, pe langa problema combaterii izolarii nationale a unor elemente din randul studentilor romani de la 24 ianuarie, in general impotriva elementelor care au participat la manifestarile nationaliste de la aceasta data. Aceste elemente au fost scoase din randul studentilor”.

Nomenclatura

Ce era primul-secretar?

Functia de prim-secretar, cea mai importanta la nivel teritorial, era destul de ambigua: seful Comitetului judetean de partid, primul-secretar, avea insa in atributie si supervizarea institutiilor din judet, dar si indeplinirea programelor stabilite la Centru. Astfel, desi formal nu era superiorul direct, el era informat si putea sa dea indicatii catre Militie, procuratura sau alte institutii ale statului. 

Constantin Ciurlau, SEFUL SECURITATII IASI

„Primul-secretar putea sa ne dea ordine”

Fostul sef al Securitatii Iasi in perioada 1984-1989, Constantin Ciurlau, a confirmat, pentru EVZ, ca primul-secretar putea sa dea ordine directe „politiei politice”, dar si ca primea constant informari de la aceasta. Desi nu l-a prins pe Iliescu in functia de la Iasi, Ciurlau a precizat ca sistemul era acelasi si pe timpul sefiei acestuia.

Primul-secretar putea sa dea ordine Securitatii?
Putea sa-mi dea un ordin. Dar sa stiti ca nu-l executam pana nu confirmau sefii mei.

Credeti ca persoanele de tipul primului-secretar, care formal nu au avut nicio legatura cu Securitatea, pot fi invinovatite de politie politica?
Cum n-au avut nicio legatura? Au avut si formal, si informal. Cum sa nu fie vinovati de politie politica?

De exemplu, Ion Iliescu a fost vinovat de politie politica?
Eu nu l-am prins pe el prim-secretar. Dar primii-secretari pe care i-am apucat eu, daca dadeau ordin ca eu sa intru cu trupele antiteroriste in ‘89, asta nu era politie politica?

Dar era parte din tot mecanismul acesta?
Da, sigur ca era.

Primul-secretar era urmarit de Securitate?
Astea-s povesti, domn’e. Cum sa-l urmaresti pe primul-secretar?! Va dati seama cine trebuia sa dea aprobarea ca sa-l urmarim pe primul-secretar? Primul-secretar nu putea sa fie urmarit.

Dar putea sa va dea ordine dumneavoastra.
Da, dar numai primul-secretar. Altcineva din partid nu.

Il informati in legatura cu activitatea disidentilor?
Da, eram obligat.

Si el dispunea masuri?
Sigur, el dispunea masurile pe care le considera necesare.

Deci ii faceati rapoarte despre disidentii din oras.
Trebuia sa-i fac. Si despre stari de spirit, si despre alte lucruri.

Dar despre studentii straini?
Sigur ca da.

Putea sa va dea ordin sa recrutati un informator?
Nu, asta nu.

Dumneavoastra ati facut politie politica?
Sigur ca da, toate serviciile de informatii au facut.

Registrul cu persoane de sprijin al Securitatii, gasit la Revolutie in biroul primului-secretar, era real?
Da, acela era real, dar dupa aia au aparut si unele falsificate. Acolo erau oameni grei.