Evenimentul Zilei > Actualitate > Cum explică Rafila numărul crescut al persoanelor vindecate de coronavirus în România
Cum explică Rafila numărul crescut al persoanelor vindecate de coronavirus în România

Cum explică Rafila numărul crescut al persoanelor vindecate de coronavirus în România

Creșterea rapidă a persoanelor vindecate de boala Covid-19 și externate, la nivel național, a fost explicată de Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie.

Numărul persoanelor declarate vindecate după infectarea cu coronavirus a ajuns la 5.269. Potrivit lui Alexandru Rafila, aceste persoane au înregistrat forme ușoare și medii de infectare, lucru care justifică de ce numărul persoanelor vindecate de coronavirus a crescut extrem de repede.

Dacă vă uitați la numărul de pacienți din secțiile de terapie intensivă, cazurile grave, este mereu în jur de 250.

Înseamnă că majoritatea formelor care au apărut în România au fost cazuri ușoare sau medii, iar durata de spitalizare pentru ele este mai scurtă, în general de circa două săptămâni până la negativarea a două teste consecutive la interval de 24 de ore.

De aceea numărul de persoane care se vindecă crește foarte rapid în România.

Dacă acest număr creștea mai lent ar fi însemnat că proporția cazurilor grave era mult mai mare, iar durata de spitalizare pentru un caz grav este de patru – șase săptămâni, nu de două săptămâni cum e pentru cazurile medii și ușoare”, a explicat Alexandru Rafila, la Digi24.